Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
O comparație cu oameni reali poate fi măcar verificată.
Unii au crescut puși lângă alți copii, adevărați sau pe jumătate inventați, și au aflat devreme că mereu e cineva care ar fi fost mai potrivit.
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Trebuie să-mi câștig locul” sau „Nu sunt de ajuns.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Te chinui mai tare la fiecare vizită, sperând la o notă mai bună din încăpere
- Râzi, apoi o reiei noaptea târziu, în gând
- La următoarea adunare cauți pe fețe semnele aceleiași sentințe
- Taci din gură în familia aia, ca să nu mai dai ceva de comparat
- Te măsori cu cei imaginari, calitate cu calitate
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
O remarcă din bucătărie
O duminică la socri, în Lugoj. În bucătărie, tu ștergi farfuriile, iar din salon auzi vocea mătușii partenerului: „Băiatul nostru putea să-și ia orice fată, avea de unde alege.” Cuvintele vin odată cu aburul de la oală. Tu tot ștergi, cu obrajii în flăcări, iar restul serii ai senzația că cineva te cântărește și nu ajungi la greutate. Până și complimentele de la masă sună a parte din probă.
Să-ți dovedești locul în familie
Mai întâi, simplu: să se vorbească așa despre tine nu e drept și nu-ți măsoară valoarea. Dar din asta poate crește o regulă, și devine a ta: „Trebuie să dovedesc că merit locul meu în familia asta.” Sună a străduință de a te integra. Uită-te însă ce face: fiecare vizită devine un examen pe care nu-l treci niciodată de tot.
De ce vrem să fim primiți
Ținem de o regulă ca asta pentru că vrem să fim primiți într-o familie nouă. E o dorință foarte omenească, și frecventă. Cei mai mulți poartă o variantă a ei. Poate ai muncit mult ca să placi. Poate ai sperat să te simți repede acasă. Oricum, dorința de a fi acceptat nu e slăbiciune. Vine din dorința de a aparține. Merită blândețe, nu vină.
Fiecare vizită, un examen
Fiecare remarcă auzită se adaugă la examen. Încet-încet, se adună toate. Se întâmplă pe nesimțite, așa că e greu de văzut. Te străduiești mai tare la fiecare vizită. Te răzgândești ce să porți și ce să spui. Derulezi momente mici pe drum spre casă. Vizitele încep să te storcă și pierzi din vedere tot ce ține de tine și nu are legătură cu părerea lor.
Merită să treci examenul lor?
Întreabă-te cinstit: te-a făcut vreodată regula asta să simți că ai loc acolo? Sau a făcut mai ales fiecare vizită obositoare? Valoarea ta nu depinde de câștigarea aprobării cuiva. O frază auzită nu e măsura ta. Nu există răspuns greșit. Stai puțin cu asta, dacă vrei. Merită să ții regula asta atât de strâns, pentru cât te costă?
O valoare care nu cere aprobare
A da drumul nu înseamnă că remarca a fost în regulă sau că trebuie să-ți placă. Înseamnă că nu mai ai de tot dovedit locul. Poți fi tu la vizită și poți ști cât valorezi. Poate începe mic, cu o clipă. De acolo revine puțină liniște: examenul se termină în capul tău, chiar dacă remarcile continuă.
If remarks at your in-laws' ever come with threats, being hurt, frightened, controlled or kept from people, that is something else, and worth taking seriously.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheTrebuie să dovedesc că merit locul meu în familia asta.
O regulă nouă de încercatValoarea mea nu depinde de aprobarea lor.
Pentru data viitoare
Încearcă data viitoare #
- Pasul 1
Înainte de o vizită, numește un lucru pe care-l apreciezi la tine
- Pasul 2
Lasă o remarcă să rămână a lor, fără s-o derulezi
- Pasul 3
După o vizită, fă un lucru liniștit pentru tine
Vrei să vorbești despre asta?
“Când s-a zis „putea să ia pe oricine”, cine altcineva a auzit, și ce a făcut?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Cinci vorbe, și un șir de străini în spatele tău #
Duminică, în bucătăria soacrei din Lugoj, când ștergi farfuriile; la o nuntă în familie, la masa din colț; pe coridor, între salon și baie. „Băiatul nostru putea să-și ia orice fată, avea de unde alege.” Sau „Fata noastră putea să-și aleagă pe oricine.” Spusă peste cameră, sau doar destul de tare cât să se audă.
Despre oricare copil ar fi vorba, fraza face ceva ciudat. Aduce în încăpere o mulțime de oameni care n-au fost niciodată acolo, cei care ar fi putut fi aleși, și te pune lângă ei, la comparat, în fața familiei.
Unde stăteai când ai auzit „putea să ia pe oricine”, sau ceva pe-acolo, și cine altcineva din încăpere a auzit-o?
Primele secunde
Secunda în care încăperea pare că te cântărește #
Unii descriu o strângere în stomac, un zâmbet care merge singur înainte sau o poftă bruscă de a face ceva util: strângi iar masa, aranjezi ceva ce era deja aranjat. Alții înlemnesc de tot. Orice din astea se poate întâmpla și niciuna nu cere explicații.
Să fii pus la cântar lângă oameni care nici nu sunt de față se poate simți în corp în mai puțin de o secundă. Pentru unii gândul vine mai târziu, noaptea, când răspunsurile se alcătuiesc în întuneric și nu sunt spuse niciodată.
Ce ai făcut cu restul serii după ce ai auzit „putea să ia pe oricine”, și care clipă din ea e cea mai clară acum?
De ce lovește
Te compară cu oameni care n-au venit #
„Nu te cunoșteam până acum” vorbește despre timp. „Putea să ia pe oricine” merge mai departe: pune un om lângă un șir imaginar de alte alegeri. Mintea aude clasamentul, iar clasamentul n-are sfârșit, fiindcă șirul e imaginar.
O comparație cu oameni reali poate fi măcar verificată. Una cu oameni care există doar într-o frază nu poate, așa că rămâne în minte fără răspuns, iar lecția pe care o poate trage cineva e: „aici voi fi pus lângă unul mai bun.”
Dacă pui șirul imaginar deoparte pentru o clipă, ce mai rămâne din „putea să ia pe oricine”, și cât din înțepătură venea din șirul ăla?
Vocea dinăuntru
Când șirul imaginar începe să vorbească #
Auzită destul, se mută înăuntru. „Altcineva ar fi știut ce să zică.” „Poate voiau pe cineva mai…” „Să nu le mai dai un motiv.” Uneori comparația rulează înainte să se fi deschis ușa.
Rudele pot locui în alt oraș, dar măsuratul se face acum înăuntru: un cadou ales și iar ales înainte de vizită, o poveste tăiată în mijloc, un succes mic dat la o parte. Pentru că sună cu vocea ta, pare mai degrabă realism decât o frază spusă odată de cineva.
Cu a cui voce rulează comparația cu „altcineva” înainte de o vizită la familie, și cât din ea seamănă cu cel care a zis-o prima dată?
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, comparația a început la școală #
„De ce nu poți fi ca verișoara ta?” „Uită-te la fata vecinilor.” „Uite, ăla e băiat de treabă.” Unii au crescut puși lângă alți copii, adevărați sau pe jumătate inventați, și au aflat devreme că mereu e cineva care ar fi fost mai potrivit.
În unele familii comparația e un fel obișnuit de a vorbi, iar motivele diferă de la casă la casă. Ce poate lua un om din asta, în tăcere, e senzația că locul în orice familie trebuie câștigat în concurență și poate fi pierdut tot acolo.
Când ai fost comparat prima oară cu cineva care nici nu era în încăpere, cine a făcut-o și la ce fel de adunare?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută care se poate așeza dedesubt #
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Trebuie să-mi câștig locul” sau „Nu sunt de ajuns.” Unii o poartă într-o formă mai blândă: „În familia asta sunt a doua alegere până dovedesc contrariul.”
Regulile ca asta nu par reguli. Par realism despre cum privește o familie un nou-venit, ca perioada de probă la o slujbă nouă, care ține parcă o viață. Tocmai de-aia merită scoase la lumină bună.
Unii o duc până în primii ani, alții nu. Oricum, poate fi privită. În ce încăperi se mai potrivește „sunt a doua alegere până dovedesc contrariul”, și în care nu?
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa traiul lângă un rival imaginar #
Poate însemna vizite petrecute jucând un rol, cadouri alese cu prea multă grijă, păreri tăiate la jumătate în fața lor, fiecare reușită povestită în speranța unei note mai bune. Unii au încetat să mai fie ei înșiși în familia aia cu mult înainte să fi hotărât.
Mai e un preț, mai pe tăcute. Să concurezi cu oameni care nu există e o întrecere fără linie de sosire și îți poate lua liniștea la orice adunare, chiar și la cele bune. Într-un an, asta poate însemna multe seri petrecute dând probă pentru un loc.
Nu din slăbiciune; să duci o comparație la fiecare vizită e muncă grea.
Ce te-a costat ultimul an: o seară bună petrecută citind fețe, o reușită mică dată la o parte, o vizită pregătită ca un examen?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani lângă un rival imaginar #
Închipuie-ți o marți obișnuită, într-o zi în care „sunt a doua alegere până dovedesc contrariul” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate un mesaj pe grupul familiei citit de două ori, o reușită mică pomenită în treacăt ca să prindă, o vizită de weekend pregătită ca un examen, o glumă rămasă nespusă în fața lor. Ceva poate fi cunoscut, ceva deloc.
Nu e nimic de hotărât aici, iar imaginea poate fi lăsată oricând.
Ce e în ea: telefoanele, planurile, lucrurile cântărite față de ce ar fi făcut altcineva?Vorbește despre asta ›
Ce observi în ea?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Pe oricine, dar măsurat după ce? #
„Pe oricine” are nevoie de o măsură ca să aibă sens și nu zice niciodată care.
Un rival imaginar n-are defecte, pentru că nimeni nu l-a întâlnit într-o zi proastă. Pus lângă un om real, cu obiceiuri reale și seri obosite, cel imaginar tinde să arate mai bine, iar asta spune mai mult despre imaginație decât despre cineva real.
Dacă socrii unui prieten ar zice „putea să ia pe oricine” în fața prietenului tău, ce ai vedea când te-ai uita la el peste încăpere?
Mai bun la ce: la vorbă, la maniere, la glumele potrivite, la a te potrivi?Vorbește despre asta ›
Odată numită măsura, mai e vorba de o calitate, sau de cine are voie să aparțină familiei?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce se vede când te uiți mai atent #
Când își derulează încet momentul, unii observă că fraza n-a numit nimic ce ar fi făcut ei cu adevărat: nicio sarcină, nicio vorbă, nicio seară stricată.
Alții observă oamenii care nu par să compare deloc: o cumnată care îți ține loc la masă, un prieten vechi care întreabă cum a fost vizita, un vecin care pur și simplu te place. Uneori ajută, alteori fraza aia ocupă mai mult loc o vreme.
Pusă lângă mărimea rănii, ce arată golul ăsta?Vorbește despre asta ›
Cine din viața ta te tratează ca pe prima alegere, nu ca pe a doua, și care a fost ultimul lucru obișnuit pe care l-a făcut ca să se vadă asta?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să învingi un rival imaginar #
A te împăca nu înseamnă să fii de acord cu comparația sau să te prefaci că n-a durut. Înseamnă că o frază dintr-o seară are mai puțin de spus despre cum intri la următoarea vizită și cum te vezi pe drum înapoi.
Unora le e mai ușor când încetează să mai încerce să-i întreacă pe cei imaginari. Întrecerea nu poate fi câștigată, fiindcă nimeni nu-l poate bate pe cel care n-a existat, iar rămas în ea, o frază stă în mijlocul oricărei adunări.
Unde o încăpere chiar nu ascultă, e treaba încăperii, și nu trebuie să te încerci acolo. Cum ar fi să lași „putea să ia pe oricine” să rămână fraza lor, iar simțul locului tău să rămână al tău?
O propoziție mai adevărată
Un rând mai adevărat, la îndemână #
Dacă „a doua alegere” rulează din seara aceea, nu trebuie să te bați cu ea direct. Unii țin la îndemână un rând ca ăsta: „O comparație cu oameni care n-au existat nu mă măsoară pe mine.”
Nu trebuie să sune adevărat acum, sau vreodată. Unii îl țin într-un buzunar și văd că, repetat pe drum spre o vizită, ia încet o parte din terenul pe care-l ținea comparația.
Cum ar suna, cu vorbele tale, un rând mai adevărat despre locul tău în familia aia, unul care nu cere ca cineva de la masă să fie de acord?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele le poți pur și simplu lăsa jos #
Nu orice „putea să ia pe oricine” cere o replică, o listă cu părțile tale bune sau un plan de impresionat. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, ca sacoșele grele în capul scărilor.
Asta nu înseamnă să pierzi. Înseamnă să alegi încotro merge energia, iar unii zic că le rămâne mai mult loc pentru părțile ușoare din viața de familie și pentru oamenii care nu comparau deloc.
Să lași fraza jos pentru seara asta nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să te urmeze în restul săptămânii sau în următoarea discuție cu un prieten.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă comparația s-ar domoli puțin #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula dată mai încet. Cei imaginari se întorc la ce erau, o frază, iar un loc în familie e pur și simplu un loc.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o vizită în care intri fără repetiție, o poveste spusă până la capăt unui vechi prieten, o seară care se termină fără să mai derulezi cine ce-a zis.
Nimic din toate astea nu trebuie spus cuiva. Orice apare merită observat. Dacă vrei să te uiți la el cum trebuie, o discuție e la o atingere distanță.
Care e primul lucru care se simte altfel, oricât de puțin?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău lucru mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Spune-i în gând pe nume: „iar vine vorba cu rivalul imaginar”
- Întreabă-te încet: oricine, dar măsurat după ce?
- Observă ce a durut mai tare: vorbele, sau cine le-a auzit
- Observă un loc din săptămâna ta unde nimeni nu pare să compare
- Observă un lucru mic pe care l-ai vrut azi, oricât de mic
Mărunte, doar ale tale, niciuna obligatorie. Ia ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.
- Când s-a zis „putea să ia pe oricine”, cine altcineva a auzit, și ce a făcut?
- Cine e acel „altcineva” imaginar pe care ți-l închipui când revine fraza?
- Ce voiai să vadă familia aia la tine în seara în care s-au spus vorbele?
- Într-o zi obișnuită în care regula celei de-a doua alegeri se aude tare, ce amâni în continuare?
- Dacă regula asta s-ar domoli puțin, ce-ai observa primul când intri la ei?