Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Doare mai tare și pentru că a fi părinte e foarte aproape de suflet, iar cea mai mare parte se petrece pe nevăzute: dimineți devreme, seri lungi, mii de alegeri mici pe care nu le vede nimeni.
„Pe vremea noastră primeam o portocală de Crăciun și eram mulțumiți.”
Dedesubt se poate forma o regulă: „Alții știu mai bine decât mine ce-i bine pentru copilul meu” sau „Trebuie să fac totul corect în fața tuturor.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Explici momentul pe larg cuiva care nu te-a întrebat
- Îi spui „nu” copilului în fața ei, apoi te simți ciudat
- Dai din cap, de acord, ca să se termine vorba
- Reiei replica pe drum spre casă și îți găsești răspunsuri mai bune
- Începi să te uiți cum fac alți părinți și să te compari
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
O vată de zahăr în parc
Duminică, în Parcul Central din Vatra Dornei. Îi iei copilului o vată de zahăr. De pe banca de alături, o doamnă zice râzând: „Îl răsfeți prea tare! O să ți se urce în cap.” Zâmbești politicos, dar îți ia foc obrazul. Pe drum spre casă, copilul e fericit, cu mâinile lipicioase, iar tu te simți ca și cum ți-ar fi scăzut din notă. Un moment mic, dar rămâne.
Alții să fie de acord
Dedesubt stă o regulă: „Ceilalți trebuie să fie de acord cu felul în care îmi cresc copilul.” Sună a dorință normală, a bun-simț. Dar uită-te ce face: o frază aruncată în treacăt devine o notă pentru tine, iar bucuria după-amiezii o ia îndoiala. O vată de zahăr a ajuns subiect de examen.
De ce contează să-ți crești bine copilul
O ținem pentru că ne pasă mult cum ne creștem copiii. Mulți am crescut cu o variantă a regulii, și pe atunci avea sens. Poate te gândești bine la fiecare alegere. Poate vrei ca al tău să aibă clipe frumoase pe care tu nu le-ai avut. Oricum ar fi, dorința de aprobare nu e prostie, vine din grijă. Merită blândețe, nu vină.
Îndoiala fiecărei vorbe
Fiecare „îl răsfeți” adaugă puțină îndoială. Se adună pe nesimțite, așa că nu le prinzi din prima. Începi să dai explicații unor necunoscuți. Simți ochii pe tine în parc și în magazin. Seara reiei replicile. Clipele fericite, obișnuite, cu copilul încep să vină la pachet cu o judecată, și te bucuri tot mai puțin de ele.
Merită aprobarea lor?
Întreabă-te sincer: ți-a dat vreodată mai multă încredere ca părinte faptul că ții minte comentariile altora? Sau ți-a luat mai ales bucuria clipelor frumoase? Fiecare om are alte păreri despre dulciuri și copii. Nu există răspuns greșit. Oricum, o vorbă în treacăt nu măsoară cum îți crești copilul. Merită să ții regula asta atât de strâns?
O vorbă în treacăt trece
A da drumul nu înseamnă să nu te mai gândești la alegerile tale. Înseamnă că vorba unui om străin nu mai hotărăște cum se simte o după-amiază fericită. Poți zâmbi, poți merge mai departe și te poți bucura de mâinile lipicioase. Poate începe mic, un moment pe rând. De acolo revine puțină liniște: clipele tale cu copilul rămân ale tale.
If comments about your children ever come with threats, being frightened, or someone trying to control your family, that is something else, and worth taking seriously.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheCeilalți trebuie să fie de acord cu felul în care îmi cresc copilul.
O regulă nouă de încercatO vorbă în treacăt poate trece. Clipa e a noastră.
Trei zile mici
Încearcă 3 zile #
- Ziua 1
Bucură-te pe deplin de o clipă fericită cu copilul
- Ziua 2
Lasă o remarcă să treacă fără să te explici
- Ziua 3
Spune-ți în gând un lucru pe care îl iubești la familia ta
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce făceați tu și copilul tău când cineva ți-a spus că îl răsfeți?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
O frază scurtă, o judecată despre părinte #
Duminică după-amiază în Parcul Central din Vatra Dornei. Copilul cere o vată de zahăr, tu i-o iei, sau îl ridici în brațe ultimii metri până la bancă. De pe banca de alături, o doamnă zice: „Îl răsfeți prea tare, o să ți se urce în cap.” Și vorba merge mai departe.
Pare o vorbă în treacăt, dar e o sentință despre părinte, de multe ori dată de față cu copilul, după un singur moment văzut de pe margine. Nu spune care parte a momentului era problema, iar tu rămâi cu fraza mult după ce doamna s-a ridicat de pe bancă.
Ce făceai cu copilul tău ultima oară când ai auzit „îl răsfeți”, și cine mai era destul de aproape cât să audă?
Primele secunde
Când mai e și public #
Unii simt cum li se aprinde fața, zâmbesc strâmb, fără ca zâmbetul să ajungă și la ochi, și deodată văd toți adulții din jur. Unii se apucă pe loc să explice; alții tac, termină treaba și abia în mașină simt cu adevărat ce s-a întâmplat.
O remarcă despre cum te porți cu propriul copil lovește într-o secundă, înainte de orice gând, și pentru că micuțul e chiar acolo. Răspunsurile vin de obicei mai târziu, pe drumul spre casă, când doamna de pe bancă și-a văzut de drum.
În secunda de după ce cineva îți comentează felul în care te porți cu copilul, ce se întâmplă mai întâi în tine, și ce faci apoi?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Un minut văzut, o familie judecată #
„Jucăria asta face gălăgie” ar fi fost despre jucărie. „Îl răsfeți” sare peste vată și judecă părintele, de parcă un minut în parc ar arăta toate zilele unei familii. Mintea aude sentința despre felul cum crești copilul, nu momentul.
Doare mai tare și pentru că a fi părinte e foarte aproape de suflet, iar cea mai mare parte se petrece pe nevăzute: dimineți devreme, seri lungi, mii de alegeri mici pe care nu le vede nimeni. O vorbă clădită pe un minut pare să le șteargă pe toate celelalte.
Când cineva judecă un singur moment din felul cum îți crești copilul, ce ți-ai fi dorit să fi văzut din restul zilei?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când publicul se mută în capul tău #
Auzită de câteva ori, vorba începe să vorbească prima. „Prea mult?” „Ce-o să zică dacă văd?” „Nu cumva îl fac moale?” O îmbrățișare, o jucărie mică sau un „da” sunt verificate în fața unui public închipuit înainte să se întâmple.
Doamna de pe bancă poate fi departe, dar urmărirea se face acum înăuntru: la piață, în parc, la o zi de naștere. Pentru că sună a grijă, pare responsabilitate, nu o frază spusă de altcineva.
Cu vocea cui te întreabă în cap dacă i-ai dat astăzi copilului prea mult, și unde ai auzit-o prima oară?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Voci mai vechi despre cât primește un copil #
„Pe vremea noastră primeam o portocală de Crăciun și eram mulțumiți.” „Nu-l mai ține în brațe, că se obișnuiește.” „Nu-l face moale.” Unii părinți au crescut auzind păreri ferme despre cât ar trebui să primească un copil, și acum le aud din partea cealaltă, îndreptate spre ei.
În unele familii au fost idei tari despre cât li se dă copiilor, iar motivele diferă de la casă la casă. Ce poate purta un părinte în liniște e o voce veche care, de fiecare dată când spune „da” copilului, întreabă dacă n-a fost prea mult.
Ale cui păreri despre cât se dă unui copil le-ai auzit crescând, și unde le mai întâlnești în zilele tale de acum?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută despre cine știe mai bine #
Dedesubt se poate forma o regulă: „Alții știu mai bine decât mine ce-i bine pentru copilul meu” sau „Trebuie să fac totul corect în fața tuturor.” Unii o duc cu ei la fiecare masă de familie, la pachet cu „ce-o să zică lumea”.
Regulile de felul ăsta nu par reguli. Par a fi un părinte responsabil, ca atunci când verifici de două ori centura scaunului din mașină. Tocmai de-asta merită scoase din când în când la lumină.
Unii urmăresc o regulă ca asta până în primii ani, alții nu. Oricum ar fi, poate fi privită. În ce camere se mai potrivește „părerile altora îmi hotărăsc creșterea copilului”, și în care nu?
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa un părinte sub privirile altora #
Poate însemna o îmbrățișare tăiată scurt fiindcă se uită o rudă, un „da” mic făcut „nu” în public, o vizită petrecută jucând o variantă mai aspră a ta. Unii părinți nu mai simt bucuria momentelor obișnuite în fața altora cu mult înainte să fi hotărât ceva despre felul lor.
Mai e un preț, mai pe tăcute. Să crești copilul cu lumea la pândă cere efort, iar fiecare vizită începe să semene a control, nu a vizită. Într-un an, se adună multe seri în care ai ținut camera sub control în loc să fii cu copilul.
În ultimul an, ce te-a costat teama de a părea că-ți răsfeți copilul: momente, vizite sau pur și simplu bucuria zilei?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani cu publicul în minte #
Imaginează-ți o marți obișnuită, într-o zi în care „alții știu mai bine ca mine” se aude tare. Ce e în ea: drumul spre școală, vizitele, micile „da” verificate de două ori? E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate o îmbrățișare ținută scurt la poartă, un „nu” spus de dragul unui vecin, un telefon de familie petrecut explicând alegeri mici, o seară în care o remarcă se tot reia în casa liniștită. Ceva poate fi cunoscut, altceva deloc.
Nimic din imagine nu e bătut în cuie și o poți lăsa jos oricând.
Ce iese în evidență când îți imaginezi o zi întreagă de părinte cu un public în cap?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Răsfățat față de ce? #
„Răsfăț” are nevoie de un etalon: răsfăț față de ce, și văzut de unde? Un moment în parc sau la poartă arată foarte puțin din săptămâna unei familii, iar o remarcă poate fi doar despre minutul pe care l-a văzut cine a spus-o.
Familiile au felul lor, și diferă de la casă la casă, de la oraș la oraș, de la o generație la alta. Unii părinți despart cele două: momentul văzut și sentința lipită pe el. Momentul a fost real; sentința a fost o părere.
Dacă un prieten apropiat ți-ar spune că o rudă i-a zis asta după o clipă mică cu copilul lui, ce ai vrea să știe?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce se vede când încetinești momentul #
Când derulează încet momentul, unii părinți se uită la ce se întâmpla de fapt: un copil luat în brațe, o vată de zahăr schimbând mâna, un „da” spus unei cereri mici. Pus lângă vorbele care au venit, unii observă cât de mult a adăugat vorba la momentul acela.
Alții își amintesc de cei care văd mai mult din zilele lor: un prieten care i-a văzut la sfârșit de săptămână grea, un părinte la poarta grădiniței care doar zâmbește, un frate sau o soră care zice „tu știi mai bine copilul tău”. Uneori sunt aproape, alteori greu de găsit într-o familie.
Cine din viața ta vede din zilele tale de părinte mai mult decât un singur moment, și ce observă el sau ea, ce ceilalți nu observă?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să-i mulțumești pe toți #
A te împăca nu înseamnă să fii de acord cu vorba sau să te prefaci că nu a ars de față cu copilul. Înseamnă că o frază spusă pe o bancă are mai puțin de zis despre următoarea îmbrățișare, următorul „da”, următoarea vizită.
Unor părinți le e mai ușor când nu mai încearcă să-și crească copilul pe placul fiecărei rude și vecine deodată. Ținta aia se mută mereu, fiindcă fiecare are în minte altă imagine, iar alergatul după ea ține o singură remarcă în mijlocul zilelor familiei.
În unele familii părerile astea sunt ținute cu tărie și nu trebuie să câștigi discuția sau s-o încerci la fiecare vizită.
Cum ar fi să lași vorba să rămână a lor, iar ce știi despre copilul tău să rămână al tău?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
Un rând pe care unii părinți îl țin la îndemână #
Dacă „le fac pe toate greșit” îți merge în cap de la vorba aia, nu trebuie să te lupți direct cu el. Unii părinți țin la îndemână un rând ca ăsta: „Un moment văzut de pe margine e doar un moment.”
Nu trebuie să sune adevărat din prima. Unii îl spun încet la intrarea într-o reuniune de familie sau la poarta școlii și observă dacă ia puțin din locul pe care îl ocupa vechiul rând.
Cum ar suna un rând mai adevărat despre tine ca părinte, cu vorbele tale și ale nimănui altcuiva?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele pot rămâne la ușă #
Nu orice „îl răsfeți” cere apărare, explicații lungi sau o regulă nouă acasă. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, ca o sacoșă grea de la piață pusă lângă ușa de la intrare.
Nu înseamnă să cedezi. Înseamnă să alegi încotro merge energia, iar unii părinți zic că rămâne mai mult loc pentru clipele obișnuite cu copilul, pe care nu trebuie să le vadă sau să le aprobe nimeni altcineva.
A lăsa vorba jos pentru seara asta nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să vină la baie, la povestea de seară sau la drumul de mâine dimineață spre școală.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă publicul s-ar mai liniști #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula un pic mai încet. Ceilalți au în continuare păreri, dar sunt păreri, nu sentințe.
Lucruri mici pot fi de ajuns: o îmbrățișare lăsată la lungimea ei în fața oricui, un „da” mic spus fără să te uiți prin cameră, o seară în care vorba nu e invitată.
Nimic din toate astea nu trebuie spus cuiva. Ce apare e al tău și merită observat. Dacă vrei să te uiți la el cum trebuie, o discuție e la o atingere distanță.
Care ar fi primul semn că o vorbă despre felul în care îți crești copilul și-a pierdut puțin din putere?Vorbește despre asta ›
Care clipă mică cu copilul ai vrea să fie mai ușoară prima?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă părinții #
- Spune-i în gând pe nume: „iar a venit replica cu răsfățul”
- Întreabă-te în liniște: răsfăț față de ce, și văzut de unde?
- Observă ce înțeapă mai tare: vorbele sau faptul că s-a uitat lumea
- Gândește-te la un om care ți-a văzut mai multe zile de părinte
- Observă azi un lucru mic pe care l-ai vrut, oricât de mic
Mărunte, doar ale tale, niciuna obligatorie. Ia ce ți se potrivește azi.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.
- Ce făceați tu și copilul tău când cineva ți-a spus că îl răsfeți?
- A cui părere despre tine ca părinte o aștepți înainte de o vizită în familie?
- Ce ai vrea să vadă oamenii din zilele tale de părinte, ce nu arată niciodată un moment?
- Într-o zi obișnuită în care părerile altora se aud tare, ce-ai mai amâna?
- Dacă vocile alea s-ar domoli puțin, ce-ai observa primul la copilul tău?