Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Scuza e pentru o greșeală făcută, iar în cele mai multe clipe de-astea nu e nicio greșeală.
Pentru mulți, scuza grabnică a fost un fel de a ține pacea în casă.
Sub scuze poate sta o regulă tăcută: „Dacă iau loc, trebuie să-mi cer iertare.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Încep orice mesaj către un șef cu o scuză
- Spun „scuze” când se lovește altcineva de ei
- Mai citesc o dată mesajul, ca să-l îndulcească și mai mult
- Își cer iertare pentru o părere, apoi o spun foarte încet
- Zic „scuze” că au plâns, că le e greu sau că au nevoie de un minut
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Mesajul de concediu din Ploiești
Joi după-amiază, în sucursala din Ploiești. Vineri e logodna verișoarei și ai nevoie de o zi liberă. Îi scrii directorului: „Scuzați că vă deranjez, dar…”, apoi adaugi „scuze de termenul scurt”, apoi „scuze, doar dacă se poate”. Citești de trei ori, îndulcind de fiecare dată. Răspunsul vine într-un minut: „Sigur, distracție plăcută.” Umerii îți rămân încordați toată ziua.
Să iei loc cere scuze
Mai întâi, limpede: a cere ce ai nevoie nu e o greșeală și nu spune nimic rău despre tine. Dar dedesubt poate crește o regulă, și devine a ta: „Dacă iau loc, trebuie să-mi cer iertare.” Sună a politețe. Dar uită-te ce face: fiecare întrebare, cerere și fiecare nu începe să pară ceva ce trebuie iertat mai întâi.
De ce scuza ținea pacea
Ținem de o astfel de regulă pentru că, odinioară, scuza spusă întâi ținea liniștea. Poate acasă dispozițiile se schimbau repede și un „scuze” le netezea. Poate ai auzit: „Hai, cere-ți iertare și gata.” Oricum, dorința de a fi ușor de iubit și de suportat nu e prostie. Vine din grija pentru oameni și dorința de a aparține. Merită blândețe, nu vină.
Nevoi îndulcite până dispar
Fiecare scuză mică costă puțin. Cererile se îndulcesc până aproape dispar. Concediul se cere târziu, ajutorul deloc. O părere iese atât de încet că trece neauzită. Pe nesimțite, ajungi oaspete în propria viață, mereu puțin în drum. Și toată îndulcirea asta ia energie în fiecare zi, pentru lucruri care nu aveau nevoie de iertare.
Merită toate scuzele astea?
Întreabă-te cinstit: ținând de regula asta, ți-au prețuit oamenii vreodată mai mult nevoile? Sau ți le-au făcut mai mici? Directorul a zis da într-un minut; scuzele nu fuseseră necesare. A cere e o parte obișnuită din muncă și din viața cu alții. Oprește-te o clipă, dacă vrei. Merită să ții regula asta atât de strâns, cât te costă?
Scuze doar pentru greșeli adevărate
A da drumul nu înseamnă să nu mai fii blând sau să nu-ți ceri niciodată iertare. Înseamnă că „scuze” rămâne pentru când a mers cu adevărat ceva prost. Poți cere o zi liberă simplu și poți mulțumi după. Poate începe mic, un mesaj pe rând. De acolo vine înapoi puțină liniște: poți lua loc în viața ta fără să ceri mai întâi iertare.
If saying no or asking for something at home or work brings threats, being hurt or frightened, or money or papers held over you, that is worth taking seriously.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheDacă iau loc, trebuie să-mi cer iertare.
O regulă nouă de încercatA cere nu e o greșeală. Păstrez „scuze” pentru greșeli adevărate.
Trei zile mici
Încearcă 3 zile #
- Ziua 1
Observă azi o scuză, fără s-o schimbi
- Ziua 2
În gând, schimbă o scuză cu un mulțumesc
- Ziua 3
Întreabă-te o dată: scuze, dar pentru ce, de fapt?
Vrei să vorbești despre asta?
“Pentru ce ți-ai cerut scuze ultima oară, fără să fi greșit?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Cuvântul mic care iese primul #
A doua săptămână la primul job, într-o sucursală de bancă din Ploiești. S-a închis ghișeul, iar directorul e în birou. Scrii sau spui: „Scuzați că vă deranjez, dar…” „Scuze, o secundă.” „Scuze, scuze, e vina mea.” Scuza iese înainte să fi cerut ceva.
Fiecare e mică și aproape nimeni n-o observă. Dar adună-le într-o zi: mesajele îndulcite, întrebările înfășurate în scuze, „scuze” când se lovește altcineva de tine la coadă. Aproape tot ce ai nevoie vine cu o scuză mică în față.
Când te-ai prins ultima oară că o spui?Vorbește despre asta ›
Pentru ce îți ceri scuze, de fapt, în clipa aia, și chiar era ceva?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
De ce vine scuza înaintea gândului #
Unii simt o mică strângere chiar înainte să vorbească, o încordare la gândul că iau timpul sau atenția cuiva. Scuza iese să o îndulcească, cum ridici mâna la o minge care vine spre tine. Nu e slăbiciune și nici prostie.
A cere iertare întâi poate părea o apărare: dacă îți ceri scuze înainte să se supere cineva, poate nu se mai supără nimeni. Corpul învață că o scuză mică face clipa mai ușoară și începe s-o ofere de fiecare dată, chiar și când nimeni nu s-ar fi supărat.
Ce se întâmplă în tine chiar înainte să ceri ceva, să nu fii de acord sau să zici nu?Vorbește despre asta ›
Și de ce pare să te ferească scuza?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Face din nevoile tale o deranjare #
Scuzele pentru orice pot înțepa când le observi, pentru că fiecare spune pe tăcute că nevoile tale deranjează. O întrebare, o cerere, un nu, până și faptul că stai în drum încep să pară lucruri care trebuie mai întâi iertate.
Scuza e pentru o greșeală făcută, iar în cele mai multe clipe de-astea nu e nicio greșeală. Când „scuze” ajunge să înceapă, să îndulcească și să închidă aproape orice, își pierde greutatea pentru ceilalți și capătă una mai grea pentru tine: că nevoile tale sunt un pic prea mult.
Dacă te uiți la ultimele scuze, câte au fost pentru o greșeală adevărată?Vorbește despre asta ›
Pentru ce au fost celelalte, de fapt?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Vocea care zice să nu-i superi pe alții #
Vocea are câteva replici preferate. „Nu vreau să deranjez pe nimeni.” „De ce am zis acum scuze?” „Dacă îl îndulcesc și mai mult, merge.” Vorbește de obicei chiar înainte să ceri ceva, și iar imediat după.
Sună a bună-cuviință și adesea trece drept ea. Dar buna-cuviință poate spune mulțumesc, te rog și scuzați-mă. Vocea asta merge mai departe: îți cere scuze pentru orice nevoie și tratează fiecare cerere ca pe o mică datorie care se adună pe tăcute.
Când vocea îți zice să-ți ceri scuze, a cui voce seamănă cel mai mult?Vorbește despre asta ›
Și dacă un prieten ți-ar cere scuze înainte să-ți pună aceeași întrebare, ai vrea să le ceară?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru mulți, a fost un fel de a ține pacea #
Pentru mulți, scuza grabnică a fost un fel de a ține pacea în casă. Dacă dispoziția cuiva se putea schimba într-o clipă, un „scuze” repede netezea lucrurile, chiar când nu era vina nimănui. Copiii învață repede ce liniștește o cameră și se țin de asta ani de zile.
Unii au învățat că un copil cuminte nu cere mult, nu se ceartă și își cere iertare primul: „Hai, cere-ți iertare și gata.” „Tu, ca mai mare, cedezi.” Alții au aflat la școală sau la serviciu că omul cel mai ușor de suportat e și cel mai ferit de necazuri.
Cine, la tine acasă, își cerea scuze cel mai des și cine părea să nu aibă nevoie niciodată?Vorbește despre asta ›
Ce ai învățat din asta despre ce se întâmplă când iei loc?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută sub toate scuzele #
Sub scuze poate sta o regulă tăcută: „Dacă iau loc, trebuie să-mi cer iertare.” Unii o au și pe rudele ei: „Nevoile mele vin ultimele” sau „E treaba mea să-i țin pe toți mulțumiți.”
Regulile astea nu par reguli. Par politețe, modestie, felul de a fi simpatic, lucruri pe care majoritatea caselor și birourilor le laudă. De-aia țin, chiar și când omul se face tot mai mic în fiecare discuție.
Unii o leagă de o casă în care dispozițiile se schimbau repede, alții de faptul că au fost cei mari sau cei liniștiți, alții de nimic ce pot numi. Oricum, se poate privi: dacă a avea nevoie înseamnă deranj, ceri scuze întâi.
Unde îți mai e de folos regula asta, și unde te face mai mic?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce pot costa toate scuzele astea mici #
Poate însemna nevoi care nu se spun niciodată, pentru că până se termină scuzele și îndulcirea, cererea aproape a dispărut. Unii așteaptă prea mult să ceară un concediu, un ajutor sau o schimbare de tură, fiindcă a cere li se pare o povară pusă pe alții.
E și un cost mai discret. Fiecare scuză e un pas mic în spate, iar destule pot lăsa omul cu senzația că e oaspete în propria viață, mereu puțin în drum. Și ceilalți pot lua scuza ca atare și pot socoti nevoile tale mai mici decât sunt.
Nu din slăbiciune. Obosește să-ți ceri tot timpul scuze că exiști într-o încăpere.
Ce te-a costat în ultimul an: o întrebare nepusă, un nu devenit da, o nevoie îndulcită până a dispărut?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani de scuze spuse întâi #
Închipuie-ți o zi obișnuită de lucru, în care „dacă iau loc, trebuie să-mi cer iertare” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate o cerere de concediu rescrisă de patru ori ca să sune mai mică, o idee bună începută cu „scuze, poate e o prostie”, o comandă greșită mâncată oricum, un „scuze” spus unui scaun în care te-ai lovit. Poate o nevoie nespusă, pentru că scuza a ajuns prima.
Nimic de aici nu cere răspuns acum, iar imaginea poate fi pusă jos oricând.
Ce e în ea: mesajele, ședințele, întrebările ținute în loc?Vorbește despre asta ›
Ce observi, dacă observi ceva, uitându-te la ea?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Scuze, dar pentru ce, de fapt? #
O scuză e un cuvânt de folos când a mers ceva prost: o promisiune ratată, o rană făcută, o greșeală. Păstrată pentru clipele alea, înseamnă ceva. Împrăștiată peste fiecare întrebare și cerere, ajunge să însemne doar senzația că stai în drum.
Adesea răspunsul cinstit e „pentru că am întrebat”, „pentru că am nevoie”, „pentru că sunt aici”. Spuse așa, pe față, multora le devine clar că nu sunt lucruri pentru care un om trebuie iertat.
Multora li se pare clară, politicoasă și foarte în regulă, iar celălalt o aude la fel.
Întreabă: scuze, dar pentru ce, de fapt?Vorbește despre asta ›
Altă cale: cum sună propoziția fără scuză?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce se vede când te uiți mai atent #
Când își numără scuzele într-o zi, mulți se miră de câte sunt și de cât de puține au fost pentru ceva greșit. Cele mai multe au fost pentru că au întrebat, pentru că n-au fost de acord, pentru că stăteau în ușă, pentru un răspuns venit cu o oră mai târziu.
Alții observă că oamenii pe care îi respectă cel mai mult își cer rar scuze când cer ceva. Zic „am o întrebare” sau „mă ajuți cu asta?” și nimeni nu se supără. Cererea n-a fost niciodată problema; scuza căra o greutate de care nu avea nevoie.
Care scuză de azi, dacă vreuna, a fost pentru ceva ce ai făcut cu adevărat?Vorbește despre asta ›
Și care au fost doar ca să te simți mai ferit în încăpere?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să câștigi dreptul de a cere #
Împăcarea nu înseamnă să nu-ți ceri niciodată scuze sau să devii țepos. Înseamnă să păstrezi „scuze” pentru când se potrivește și să lași întrebările, nevoile și nu-urile tale să stea singure, cum stau ale altora.
Unora le e mai ușor când schimbă unele scuze cu mulțumiri. Nu „scuze pentru întârziere”, ci „mulțumesc că ai așteptat”. Nu „scuzați că vă deranjez”, ci „mulțumesc pentru timp”. Celălalt se simte tot respectat, iar tu nu trebuie să te faci mic ca să i-o dai.
Cum ar fi să ceri azi un lucru mic așa cum ai vrea să ți-l ceară un prieten: simplu, cald, fără scuză în față?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
O propoziție mai adevărată, la îndemână #
Dacă „nu vreau să deranjez pe nimeni” merge de ani de zile, nu trebuie să te iei la ceartă cu ea. Unii țin pregătită o altă propoziție: „Am voie să cer, și a cere nu e o greșeală.”
Nu trebuie să pară adevărată încă. E destul să fie mai exactă decât cea veche, iar unii descoperă că, spusă încet și des, ia puțin din locul pe care îl ocupau scuzele.
Cum ar suna, în cuvintele tale, o propoziție mai adevărată, una care îți păstrează blândețea fără să-ți ceară scuze pentru că stai aici?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
O parte poate fi pur și simplu lăsată jos #
Nu orice scuză scăpată trebuie prinsă și corectată. Unele se pot observa, zâmbi și lăsa jos. Obiceiul s-a format în ani și nu trebuie bătut într-o zi.
Nu e să te lași mai ușor. Alegi încotro merge energia, și unii spun că tocmai observarea blândă, fără să te cerți că zici „scuze” prea des, face scuzele mai rare.
Dacă lași obiceiul jos diseară, nu înseamnă că nu contează. Doar că nu trebuie să-ți ceri scuze că îți ceri scuze și nici să mai duci o scuză mică în restul serii.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar slăbi măcar un pic #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula cu un pic mai încet. Blândețea și buna-cuviință rămân, dar „scuze” e păstrat pentru când a mers ceva prost.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o întrebare pusă simplu, cu „am o întrebare”, un mulțumesc acolo unde era o scuză, o părere dată pe un ton normal, o clipă în care iei loc fără să te strângi.
Nimic din toate astea nu trebuie spus nimănui. Orice iese la iveală e al tău și merită băgat în seamă. Dacă vrei să te uiți mai atent, un chat e la o atingere distanță.
Ce ar simți altfel mai întâi?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău lucru mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Observă o scuză azi, fără să schimbi încă nimic
- Întreabă-te în liniște: scuze, dar pentru ce, de fapt?
- În gând, schimbă o scuză cu un mulțumesc
- Înainte să-ți scape o scuză, respiră o dată rar
- Observă cum sună o cerere fără scuza dinainte
Mici, private și toate opționale. Încearcă ce ți se pare ușor de făcut.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.