Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Poate înțepa mai tare fiindcă joaca și supărarea sunt adesea legate de ceva adevărat: ușurarea după o săptămână grea, o bucurie care n-a avut unde să se ducă, o durere ieșită pe lături.
„Fetele și băieții mari nu fac gălăgie.”
Dedesubt se poate forma o regulă: „Dacă mă joc, par mic,” sau „Un om mare nu face nebunii și nu arată sentimente mari.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Râd ca să treacă și se potolesc pentru tot restul zilei
- Se fac foarte serioși, ca să arate că vorba n-a avut dreptate
- Răspund țepos, apoi le pare rău mai târziu
- Își cer scuze că au fost așa cum au fost, deși n-au făcut nimic
- Țin partea jucăușă pentru unul-doi oameni cărora le place
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Un râs și o etichetă
Onomastica unui unchi, în curtea din Târgoviște. Verișorii mici încep un joc zgomotos și tu te arunci în el, râzând atât de tare că abia te mai ții pe picioare. O mătușă zice sec, de peste masă: „Ce faci, mă, ca un copil?” Câteva capete se întorc. Râsul ți se oprește în gât, obrazul îți ia foc și te așezi pe tăcute, iar jocul merge mai departe fără tine.
Oamenii mari nu se joacă
Dedesubt stă o regulă: „Oamenii mari nu se joacă.” Sună a maturitate simplă. La suprafață pare ceea ce învață toți, și puțini o pun la îndoială. Dar uită-te ce face: face din fiecare râs ceva de verificat mai întâi. Bucuria, nebuniile și sentimentele mari încep să pară greșeli, și te tai din vorbă înainte să fi zis cineva ceva.
De ce am învățat să fim serioși
Ținem de ea pentru că mulți am fost învățați că a fi serios înseamnă a fi mare. Mulți cresc cu o variantă a regulii asta, și atunci avea adesea sens. Poate joaca zgomotoasă atrăgea priviri. Poate liniștea era lăudată. Oricum, dorința de a conta nu e greșită. Vine din dorința de a aparține și merită blândețe.
Distracția tot mai mică
Fiecare „copilărie” face distracția puțin mai mică. Se întâmplă pe încetul, așa că e greu de observat. Din afară nu se vede nimic, dar tu simți. Râzi mai încet. Sari peste joc. Ții vocea caraghioasă pentru mașină. Nimeni nu ți-a cerut anume asta, dar o faci oricum. Partea ta jucăușă, caldă și iute, e împinsă tot mai înapoi.
Serios înseamnă om mare?
Întreabă-te sincer: te-a făcut vreodată să te simți mai ca un om mare faptul că ți-ai ținut partea jucăușă ascunsă? Sau a făcut lucrurile mai degrabă mai fade? Mulți adulți se joacă, și cei mai mulți rămân de încredere. Răspunsul îl știi doar tu și niciunul nu e greșit. A fi serios nu e același lucru cu a fi matur. Merită să ții regula atât de strâns?
Joaca alături de a fi mare
A lăsa regula nu înseamnă că nu mai citești încăperea. Înseamnă că joaca și sentimentele mari pot sta alături de a fi om mare. Poți râde din toată inima și poți alege și momentele. Nu se întâmplă dintr-odată și nici nu trebuie. De-acolo se întoarce puțină ușurare: pricepi mai departe încăperea, iar distracția rămâne a ta, în locurile care o primesc.
If speaking up or laughing at home is ever met with threats, anger that frightens you, or being hurt, keeping quiet can be the safe choice; that is worth taking seriously.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheOamenii mari nu se joacă.
O regulă nouă de încercatPot să mă joc și să fiu om mare.
Pentru data viitoare
Încearcă data viitoare #
- Pasul 1
Fă un lucru mic și caraghios, doar pentru tine
- Pasul 2
Uită-te azi la un clip care te face să râzi
- Pasul 3
Lasă un râs să dureze cât are de durat
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce făceai sau ce simțeai când ți s-a spus ultima oară că faci copilării?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Joacă sau supărare, întâmpinate cu o etichetă #
Onomastica unui unchi, în curtea din Târgoviște, cu mici pe grătar. Un joc de-a v-ați ascunselea cu verișorii mici devine zgomotos, sau în grupul de la birou un râs ține o clipă prea mult. Doar nu mai ai cinci ani.”
Sună a întrebare, dar nu cere niciun răspuns. Merge ca o etichetă, iar ce a fost înainte, jocul, râsul sau supărarea, nu se mai uită nimeni la el. Eticheta stă în locul lui.
Ce făceai sau ce simțeai ultima oară când ai auzit „ce-i cu copilăriile astea?” și cine era destul de aproape să audă?
Se aude, sec și repede: „Ce faci, mă, ca un copil?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
Secunda de după ce aterizează eticheta #
Unora le ia obrazul foc și zâmbetul li se stinge dintr-odată. Alții râd, ca s-o dea la o parte, deși nu cred nimic din asta. Alții se strâng și țepenesc, stau foarte drepți, de parcă o spinare dreaptă ar dovedi ceva.
Să primești o etichetă în fața altora se poate simți într-o secundă, înainte să gândești. Ce era un joc acum o clipă poate deveni ceva de care să-ți fie rușine, chiar dacă n-a supărat pe nimeni.
În prima secundă după etichetă, ce faci de obicei cu fața, cu mâinile și cu vocea?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Judecă omul, nu momentul #
„Prea s-a lungit gluma” ar fi despre moment. „Ce-i cu copilăriile astea” e despre om și numește un cusur, nu un fapt. Mintea prinde cusurul, iar momentul în sine se pierde din vedere.
Poate înțepa mai tare fiindcă joaca și supărarea sunt adesea legate de ceva adevărat: ușurarea după o săptămână grea, o bucurie care n-a avut unde să se ducă, o durere ieșită pe lături. Eticheta sare peste toate și lasă omul doar cu sentința.
Când ți s-a spus că faci copilării, ce se întâmpla de fapt dedesubt: distracție, ușurare sau ceva care te durea?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când eticheta începe să vorbească prima #
Auzită destul, începe să vorbească dinainte. „Ia-o mai încet.” „Nu aici, ce-or zice oamenii, că mă iau drept copil.” „Fii mai cu capul pe umeri.” O glumă se construiește, se verifică și se lasă baltă înainte să iasă din gură.
Cel care a zis-o poate de mult nu mai e în încăpere, dar verificarea merge în continuare: un zâmbet ținut pe jumătate la ședință, un meme netrimis, un hohot înghițit. Fiindcă vocea sună a bun-simț, pare gustul tău, nu o frază spusă de altcineva.
A cui e vocea din capul tău care zice să te potolești înainte să-ți mai spună altcineva?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, a crește a însemnat să închizi totul #
„Stai frumos.” „Ia-o mai încet.” „Fetele și băieții mari nu fac gălăgie.” Unii au învățat devreme că a fi mare înseamnă să ai un aer calm și serios, iar un râs zgomotos sau o supărare vizibilă țin de cineva mai mic.
În unele case era vorba de liniștea dintr-un apartament mic sau de a nu atrage privirile într-o mulțime, iar motivele diferă de la casă la casă. Ce poate păstra un copil în tăcere e o lecție mai mare: joaca e ceva din care crești, la un termen pe care nu l-a numit nimeni.
Când ai observat prima oară că joaca sau supărarea ta erau cântărite cu o măsură de om mare și cine le cântărea?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută despre a fi om mare #
Dedesubt se poate forma o regulă: „Dacă mă joc, par mic,” sau „Un om mare nu face nebunii și nu arată sentimente mari.” Unii o poartă mult după ziua în care a început.
Regulile de felul ăsta nu seamănă cu reguli. Seamănă cu maturitatea, cu spinarea dreaptă care vine odată cu o cămașă bună. Tocmai de aceea merită scoase din când în când la lumină.
Unii leagă o astfel de regulă de anii mici, alții nu. Oricum, ea poate fi privită.
În ce încăperi se mai potrivește regula că omul mare nu face nebunii și în care nu se mai potrivește?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa să-ți ții partea jucăușă înăuntru #
Poate însemna o glumă nespusă la masa de prânz de la birou, un joc sărit la o adunare de familie, o supărare înghițită în loc să fie numită. Unii nu mai sunt jucăuși în public cu mult înainte să nu mai fie jucăuși în particular.
Mai e și un preț încet. A cântări fiecare râs cere efort, iar cei din jur ajung să cunoască o variantă îngrijită și tăiată a unui om care de fapt e iute și cald. Într-un an se pot aduna multe seri în care distracția a existat și n-a ajuns la masă.
În ultimul an, ce te-a costat să-ți ții partea jucăușă înăuntru: o prietenie, o seară în familie sau propria bucurie?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani de distracție ținută mică #
Închipuie-ți o sâmbătă obișnuit, într-o zi în care „trebuie să am un aer serios” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate un râs refuzat la prânzul de familie, o voce caraghioasă păstrată pentru mașină, un joc refuzat cu un zâmbet politicos, o seară lungă petrecută cuminte, cu capul pe umeri. Ceva poate suna cunoscut, altceva deloc.
Nimic din imagine nu e bătut în cuie și o poți lăsa jos oricând.
Ce e în ea: adunările, grupurile de chat, glumele oprite din drum?Vorbește despre asta ›
Ce iese cel mai tare în față când îți închipui o zi întreagă ținând distracția mică?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Copilării, față de ce, mai exact? #
„Copilării” cere o măsură: față de ce, mai exact? Uneori un lucru chiar cade prost într-un anumit moment, iar un prieten poate spune asta direct. Alteori cuvântul e doar un fel iute de a zice „mie mi-a fost incomod”.
Joaca e ceva ce fac și adulții, la fel cum fac și supărarea spusă tare. Prima se poate cântări; a doua cere doar o pauză.
Dacă un prieten de vârsta ta ar fi făcut exact ce-ai făcut tu, ți-ar fi trecut prin minte cuvântul „copilării”?
Unora le folosește să despartă două întrebări: s-a potrivit cu încăperea și e ceva în neregulă cu mine?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce observă oamenii când reiau scena încet #
Când unii reiau momentul încet, se uită la ce se întâmpla de fapt: un joc în care erau și ceilalți, un râs pe care l-a împărțit toată masa, o durere adevărată. Pus lângă etichetă, unii observă cât de mic era momentul și cât de mare cuvântul.
Alții observă locurile unde partea asta e primită cu bucurie: un prieten care râde cu ei, un frate care începe jocul, un coleg care trimite primul mesajul caraghios. Uneori locurile astea sunt destule, iar alteori grija avea dreptate, doar pentru o anumită încăpere.
Cine din viața ta se bucură de partea ta jucăușă și ce face ca să fie ușor s-o scoți la iveală?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să câștigi discuția despre a fi mare #
Împăcarea nu înseamnă să recunoști că momentul a fost desăvârșit și nici să te prefaci că vorba n-a înțepat. Înseamnă că o frază are puțin mai puțin cuvânt în cât de jucăuș sau de supărat poate fi cineva la următoarea adunare.
Unora le e mai ușor când nu se mai străduiesc să dovedească o maturitate. Dovada aceea nu se termină niciodată, fiindcă măsura se tot mută și ține cuvântul cuiva în centrul fiecărei încăperi.
Unele încăperi chiar nu se bucură de joacă, și nu e nevoie să le pui la încercare.
Cum ar fi să-ți păstrezi partea jucăușă întreagă, chiar dacă rămâne nevăzută?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
O frază pe care unii o țin la îndemână #
Dacă „ar trebui să fiu mai cu capul pe umeri” merge de ani de zile, nu e nevoie să te iei la harță cu el. Unii țin în loc o frază pregătită: „Și oamenii mari se joacă, iar sentimentele mai sunt uneori zgomotoase.”
Nu trebuie să sune adevărat din prima. E doar o frază pe care unii o încearcă, iar alții descoperă că, spusă încet înainte de o adunare în familie sau de o seară în oraș, ocupă puțin din locul pe care îl avea eticheta veche.
Cum ar suna o frază mai adevărată despre partea ta jucăușă, cu vorbele tale, una care nu are nevoie de încuviințarea nimănui?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele lucruri pot fi doar lăsate jos #
Nu fiecare „ce-i cu copilăriile astea?” cere o replică, o scuză sau o față mai serioasă data viitoare. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, ca un bagaj uitat în hol după un drum lung.
Nu înseamnă că te pleci în fața cuvântului. Înseamnă să alegi unde se duce energia, iar unii spun că rămâne mai mult loc pentru serile în care râsul vine ușor și pentru oamenii cu care râd.
Dacă lași fraza jos pentru seara asta, nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să te urmeze la următoarea cină, la următorul telefon sau la următoarea petrecere.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă eticheta și-ar pierde greutatea #
Închipuie-ți, doar ca imagine, regula cu un nivel mai încet. Seriozitatea rămâne parte din viață, dar nu mai e tot ce înseamnă a fi om mare.
Pot ajunge lucruri mici: o glumă spusă la momentul potrivit, o poză caraghioasă trimisă unui prieten sau un râs lăsat să se termine.
Nu trebuie spus nimic nimănui aici. Orice iese e al tău și merită observat, oricât de mic pare. Dacă vrei să te uiți mai bine, o conversație e la un singur tap distanță.
Care ar fi primul lucru care s-ar simți altfel dacă joaca n-ar avea nevoie de o scuză?Vorbește despre asta ›
Ce lucru mic ai face întâi dacă ți s-ar părea permis să fii jucăuș?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Pune-i un nume în minte: „iar vine eticheta cu copilăriile”
- Întreabă-te în gând: copilării, față de ce?
- Observă ce a fost de fapt momentul, într-o frază simplă
- Gândește-te la o persoană care râde cu tine și bucură-te de asta
- Fă azi un lucru mic și caraghios, pe care nu trebuie să-l vadă nimeni
Mici, private și opționale. Alege ce ți se pare ușor de făcut.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.
- Ce făceai sau ce simțeai când ți s-a spus ultima oară că faci copilării?
- Cine a fost primul care te-a făcut să simți că joaca are o limită de vârstă?
- Care parte jucăușă din tine ai vrea s-o vezi mai des?
- Într-o zi obișnuită în care regula cu seriozitatea se aude tare, ce ții în tine?
- Dacă eticheta ar pierde din greutate, ce ai observa întâi?