Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Mai vine și cu o regulă nespusă despre ce contează: ce sentimente sunt permise, ce pasiuni sunt destul de serioase, ce glume au loc la masă.
Unii au crescut auzind că unele sentimente sau joace țin de cei mici și că, dacă vrei să te ia lumea în serios, le lași în urmă.
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Ce simt e prea mult” sau „Ce-mi place nu contează dacă nu pare serios.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Lași subiectul la jumătate și schimbi vorba
- Te cerți, apoi simți că cearta le-a dat dreptate
- Păstrezi pasiunea sau gluma doar pentru prietenii care nu comentează
- Faci pe omul serios de câte ori e omul ăla de față
- O rumegi după, repetând un răspuns mai calm, mai „matur”
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Fotbal în parcarea blocului
Sâmbătă seara joci fotbal în parcarea din spatele blocului, cu gașca de la bloc, porțile din două ghiozdane, ca la doisprezece ani. Duminică, la masă, povestești cu ochii sclipind că vreți să jucați în fiecare săptămână. Tata dă ochii peste cap: „Mai crește și tu! La vârsta ta, eu aveam casă și copii.” Toți râd. Râzi și tu și schimbi vorba. Bucuria o pui undeva unde n-o vede nimeni.
Dacă-s copil, nu contez
Vorbele cad pe o regulă care poate era deja acolo: „Dacă lumea crede că-s copil, părerea mea nu contează.” Sună a dorință de respect. Dar uită-te ce face: bucuriile și părerile tale stau la coadă după aprobarea altcuiva. Poate ții ascuns caietul cu desene până pare destul de „serios”. Încrederea ta ajunge să depindă de cât de om mare pari în fața oricui e în cameră.
De ce vrem să fim ascultați
Ținem de ea pentru că vrem să ne ia lumea în serios. Poate în familie toți erau mai mari decât tine și auzeai mereu „tu nu pricepi”. Poate râdeau alții de ce-ți plăcea. Oricum ar fi, regula nu e o prostie. Vine din dorința să te asculte și să te respecte lumea. Poate ani de zile ai tot arătat că te descurci ca un om în toată firea, și senzația veche tot revine. Merită blândețe, nu vină.
Ascunzi ce-ți place
Fiecare „mai crește și tu” te face să ascunzi un pic mai mult. Nu mai spui ce te aprinde. Îți ții părerile pentru tine la mesele de familie. Te simți iar de doisprezece ani tocmai când vrei să fii om mare. Râzi odată cu ei ca să nu ieși din rând. Încet-încet, partea jucăușă și curioasă din tine tace, iar mingea rămâne în portbagaj.
Merită ascunsul cât te costă?
Întreabă-te cinstit: te-a luat cineva mai în serios pentru că ai ascuns ce-ți place? Sau mai mult te-a făcut să te simți mai prejos? Vorbele au fost alegerea lor și n-au fost blânde. Oricum ar fi, ce-ți place nu e măsura maturității tale și nici a faptului că părerile tale contează. Merită să ții atât de strâns de regula asta, cât te costă?
Să iubești ce iubești
A da drumul nu înseamnă că vorba a fost dreaptă. Înseamnă că bucuriile și părerile tale pot conta, oricine ar da ochii peste cap. Poți iubi ce iubești și să rămâi un om în toată firea, cu cap. Amândouă pot fi adevărate deodată. De acolo vine înapoi puțină liniște: partea jucăușă din tine rămâne, iar „mai crește și tu” poate rămâne la masa de duminică.
If someone keeps putting you down, threatens, hurts or frightens you, that is something else, and worth taking seriously; staying quiet can be the safe choice.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheDacă lumea crede că-s copil, părerea mea nu contează.
O regulă nouă de încercatPot iubi ce iubesc și tot să mă iau în serios.
Trei zile mici
Încearcă 3 zile #
- Ziua 1
Stai douăzeci de minute cu ceva ce-ți place, doar pentru tine
- Ziua 2
Numește-ți în gând o părere de-a ta cu care te mândrești
- Ziua 3
Când îți revin vorbele în minte, respiră încet o dată
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce tocmai spuseseși sau arătaseși când ți-au zis-o?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Câteva vorbe care închid discuția #
Un părinte, când unui adolescent îi tremură vocea după un meci pierdut. Un văr mai mare, la masa de duminică, când cineva râde prea tare. Un șef, când ridici o grijă în ședință. Vine „Mai crește și tu!” sau „Nu mai fi copil!”, și ce se spunea se oprește pur și simplu.
E scurt și sună aproape a sfat, dar rar răspunde la ce s-a spus. Mută vorba de la ce simți, de la gluma sau pasiunea ta, la o întrebare despre vârstă, iar ce voiai să spui rămâne pe jos.
Ce tocmai spuseseși sau arătaseși ultima oară când ai auzit-o?Vorbește despre asta ›
Și s-a mai întors cineva la lucrul ăla, după?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
De ce te trezești iar copil #
Unii simt căldura urcând în obraji, fălcile încleștându-se și senzația bruscă că au iar doisprezece ani, chiar și la treizeci și cinci. Unii tac la jumătatea propoziției; alții simt că trebuie să riposteze pe loc. Nimic din astea nu înseamnă „prea sensibil”.
Când cineva te ia peste picior, corpul simte în una-două secunde, înainte de orice gând. La unii, gândurile limpezi vin mai târziu, în tramvai sau noaptea în pat, cu toate replicile calme care au venit prea târziu.
De multe ori, asta e primul semn cinstit despre cât conta pentru tine ce spuneai.
Ce a făcut corpul tău în secunda de după?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Răspunde omului, nu ideii #
„Planul ăsta nu merge” e despre un plan. „Mai crește și tu!” sare peste plan și ajunge la omul care l-a spus, ca și cum greșeala ar fi că ții la ceva. Mintea aude eticheta mult mai tare decât vorbele dinaintea ei.
Mai vine și cu o regulă nespusă despre ce contează: ce sentimente sunt permise, ce pasiuni sunt destul de serioase, ce glume au loc la masă. Când regula rămâne nespusă, n-ai la ce răspunde clar, așa că înțepătura n-are unde să se ducă.
De-aia poate durea mult după moment.
Dacă vorbele au sărit peste ce spuneai de fapt, ce voiai să audă și să înțeleagă?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când vorbele încep să meargă singure #
Auzită destul de des, se mută înăuntru. „Nu mai fi copil.” „Cine se supără pe așa ceva la vârsta mea?” „Ține-o pentru tine, că-i copilărie.” Uneori vine înainte să fi zis ceva cu voce tare.
Celălalt poate e la sute de kilometri, dar acum verificarea se face înăuntru: un râs înghițit, o idee tăiată, o supărare pusă la „prea mică să merite”. Și pentru că sună ca vocea ta, pare simplu bun-simț, nu vorbele altcuiva.
Cu a cui voce vorbește când îți zice s-o lași mai moale?Vorbește despre asta ›
E a ta, sau una prinsă într-o anumită casă, cu mulți ani în urmă?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, a început de mici #
„Copiii mari nu fac mofturi.” „Lasă-te de prostii.” „La vârsta ta, eu munceam deja.” Unii au crescut auzind că unele sentimente sau joace țin de cei mici și că, dacă vrei să te ia lumea în serios, le lași în urmă.
În unele familii, să fii om mare însemna să taci, să fii de folos și să nu te aprinzi prea tare, iar motivele diferă de la o casă la alta. Ce rămâne e concluzia tăcută a unui copil: dacă arăți prea mult sau te bucuri de ce nu trebuie, nu te mai ascultă nimeni.
Când ai învățat prima oară să dai mai încet un sentiment sau o pasiune, ca să pară mai de om mare?Vorbește despre asta ›
Și cine era de obicei de față?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută care se poate forma dedesubt #
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Ce simt e prea mult” sau „Ce-mi place nu contează dacă nu pare serios.” Unii o poartă mai blând: „Simt prea tare, așa că le țin mici.”
O convingere ca asta nu pare convingere. Pare pur și simplu că știi cum merge lumea, și tocmai de-aia merită scoasă din când în când la lumină și întoarsă pe toate părțile.
Unii o leagă de copilărie, alții nu. Oricum ar fi, poate fi pusă lângă oamenii tăi de acum.
Unde se mai potrivește și unde nu mai are ce căuta?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce te costă să le ții mici #
Poate însemna pasiuni lăsate baltă pentru că păreau de râs, griji spuse abia când s-au făcut mari, o glumă ținută în tine la fiecare ședință. Unii nu mai pomenesc ce-i aprinde cu mult înainte să hotărască dacă le mai pasă.
Mai e un preț, mai pe tăcute. Când fiecare sentiment trebuie să treacă întâi un examen de maturitate, discuțiile devin atente și cam plate, iar cei apropiați cunosc doar varianta cenzurată. Într-un an, se strâng multe lucruri nespuse.
Nu din slăbiciune. E efort să te cenzurezi toată ziua.
Ce te-a costat anul ăsta: ceva ce-ai lăsat baltă, ceva ce-ai vrut să spui și n-ai spus?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani de ținut lucrurile mici #
Imaginează-ți o marți obișnuită, peste cinci ani, într-o zi în care „mai crește și tu” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate o glumă ștearsă din grupul de la birou, un meci văzut fără sonor în tren, o grijă despre un proiect lăsată pe mai târziu, geanta de sport lăsată iar lângă ușă.
Nimic de aici nu cere încă un răspuns și nimic nu trebuie să se schimbe.
Ce e în ea: ședințele, mesajele, pasiunile, râsetele și grijile neîncercate?Vorbește despre asta ›
Ce umple ziua și ce rămâne pe dinafară?Vorbește despre asta ›
Uitându-te la ziua aia, ce observi, dacă observi ceva?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Om mare după cine? #
Să fii om în toată firea poate însemna multe: să-ți ții cuvântul, să-ți asumi greșelile, să ai grijă de-ai tăi. Aproape nimic din astea n-are legătură cu cât de tare râzi, dacă-ți plac desenele animate sau dacă te superi când ceva doare.
Destui oameni cu meserii serioase și copii acasă tot joacă fotbal în parcare sâmbăta, tot lăcrimează la filme, tot sar în picioare la un gol.
A ține la ceva e semn că ai rămas în urmă, sau doar că ții la el?Vorbește despre asta ›
Altfel: dacă un prieten bun ar fi spus exact ce-ai spus tu, pe același ton, ți s-ar fi părut copilăresc, sau doar sincer și de ascultat?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce se vede când te uiți mai atent #
Când derulează încet momentul, unii văd ce spuneau de fapt: o grijă, un sentiment, o glumă. Ce era al tău, înainte să vină „mai crește și tu” și vorba să se mute pe vârstă?
Alții observă locurile unde sunt luați în serios: un prieten care mai întreabă o dată, un coleg care ține minte, un văr mai mic care se uită la ei cu drag. Unii văd că vocile astea vorbesc mai încet.
Care dintre vocile astea a tăcut în capul tău în ultima vreme, și ce-ar zice despre ce voiai să împarți în ziua aia?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să dovedești nimic despre vârstă #
A te împăca nu înseamnă să fii de acord că ce-ai spus era copilăresc, sau să te prefaci că n-a înțepat. Înseamnă că vorbele alea au mai puțin de zis despre ce-ți place, ce ridici și cum merge restul zilei.
Unora le e mai ușor când nu mai încearcă să pară destul de „mari” cât să câștige următorul schimb de replici. Unele case chiar nu ascultă și nu trebuie să le pui la încercare; acolo, să ții lucrurile mici poate fi alegerea înțeleaptă.
Cum ar fi să lași vorbele să rămână ale lor și să păstrezi doar ce ți-e de folos din moment, dacă e ceva?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
Un rând mai adevărat, la îndemână #
Dacă „sunt prea mult” îți merge în cap de ani de zile, nu trebuie să te bați cu el direct. Unii țin la îndemână un rând mai adevărat: „Ce simt și ce-mi place au voie la orice vârstă.”
Unii văd că nu trebuie să sune adevărat din prima și că un rând al lor, zis încet și des, îi ia încet-încet din loc celui vechi. Alții văd că nu prea, și e în regulă și așa.
Care ar fi rândul tău mai adevărat, cu vorbele tale, unul care spune exact cum stau lucrurile cu tine, fără să aibă nevoie de semnătura altcuiva?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele le poți pur și simplu lăsa jos #
Nu orice „mai crește și tu” cere o replică, o predică sau un plan să faci pe omul serios data viitoare. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, cum lași geanta de sport pe hol când intri în casă.
Asta nu înseamnă că renunți. Înseamnă că alegi unde-ți duci puterea, iar unii zic că le rămâne mai mult loc pentru ce le place pe bune și pentru oamenii care iau lucrurile astea în serios.
Dacă o lași jos pentru o seară, nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie s-o cari după tine azi peste tot.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar mai domoli puțin #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula un pic mai încet. Vorbele sunt ale unui om, nu o măsură a ce are voie să conteze.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o pasiune reluată într-o seară liniștită, o grijă observată cât e încă mică, un râs împărțit cu un prieten fără să-l tai.
Nimic de aici nu trebuie spus cuiva. Ce apare e al tău și merită observat. Dacă vrei să te uiți la el cum trebuie, o discuție e la o atingere distanță.
Care e primul lucru care se simte altfel?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău lucru mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Spune-i în gând pe nume: „iar a venit «mai crește și tu»”
- Întreabă-te în liniște: ce voiam de fapt să spun?
- Observă ce se aude mai tare din moment: vorbele sau tonul
- Gândește-te la ceva ce-ți place și n-are nevoie de voia nimănui
- Observă azi un lucru mic pe care l-ai vrut, oricât de mic
Mărunte, doar ale tale, niciuna obligatorie. Ia ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.