Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Vine adesea într-un moment cald: o întrebare pusă din curiozitate, o poveste spusă pentru că era amuzantă, o idee dată mai departe pentru că te entuziasma.
Unii au crescut auzind să o dea mai încet, într-o clasă, la o masă cu oaspeți sau pe bancheta din spate într-un drum lung.
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Sunt prea mult” sau „Părerea mea nu prea contează.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Te oprești la mijloc și zici „scuze”
- Taci tot restul serii
- Numeri fiecare cuvânt în discuția următoare
- Păstrezi poveștile și întrebările pentru cei cărora par să le placă
- Te gândești mai târziu cât a fost prea mult
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Fratele care ridică ochii la cer
Duminică, în Dacia unchiului, de la Carei spre Satu Mare, cu geamurile deschise. Cu foc, începi să povestești o excursie cu prietenii. Fratele de pe locul din față ridică ochii la cer: „Iar îți merge gura ca o moară! Mi-ai făcut capul calendar.” Toți râd. Te oprești în mijlocul frazei și te uiți pe geam. Restul drumului taci aproape tot. Povestea rămâne neterminată, chiar și când te întreabă cineva cum s-a sfârșit.
Ocupă mai puțin loc în discuții
Întâi, simplu: entuziasmul nu e un cusur, iar replica aceea nu e o judecată corectă despre tine. Dar din asta poate crește o regulă, care devine a ta: „Ar trebui să ocup mai puțin loc în discuții.” Sună a grijă pentru ceilalți. Dar uită-te ce face: bucuria și ideile tale încep să pară prea mult, iar tu te micșorezi ca să încapi.
De ce doare râsul la vorbit
Ținem de o regulă ca asta pentru că doare să fii luat în râs când vorbești. E una dintre cele mai obișnuite speranțe. Poate ai fost pus des să taci cât erai mic. Poate te temi că plictisești. Să vrei să fii atent la ceilalți nu e greșit. Vine din dorința de a fi plăcut. Merită blândețe, nu vină.
Tot mai precaut cu poveștile
Fiecare „îți merge gura” te face un pic mai precaut. Se întâmplă încet, așa că e greu de observat. Din afară nu se vede, dar tu o simți. Tai poveștile. Îți ții entuziasmul. Numeri cât ai vorbit. Partea ta caldă, vorbăreață, plină de viață începe să pară ceva pentru care trebuie să-ți ceri scuze, iar discuțiile își pierd din farmec.
Merită să-ți micșorezi poveștile?
Întreabă-te cinstit: ținând de regula asta, au început discuțiile să fie mai bune? Sau te-ai simțit mai ales mai mic? Multor oameni le place cineva care știe să povestească, iar entuziasmul aduce viață într-o încăpere. O ridicare a ochilor nu măsoară vocea ta. Merită să ții atât de strâns de regula asta, cât te costă?
Entuziasmul tău are voie
A da drumul nu înseamnă că nu mai ții cont de ceilalți sau că accepți înțepătura. Înseamnă că entuziasmul tău nu mai trebuie să se micșoreze. Poți spune povestea, și poți să te bucuri că o spui, cu oameni cărora le place compania ta. Nu se întâmplă dintr-odată și nici nu trebuie. Poate începe mic. Acolo se întoarce puțină liniște: vocea ta veselă rămâne a ta.
Being mocked again and again, threatened, hurt or frightened by someone close is not okay and is worth taking seriously; staying careful can be the safe choice.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheAr trebui să ocup mai puțin loc în discuții.
O regulă nouă de încercatEntuziasmul meu are voie. Pot să mă bucur să povestesc.
Trei zile mici
Încearcă 3 zile #
- Ziua 1
Spune azi o poveste și bucură-te că o spui
- Ziua 2
Observă un om căruia îi place să te audă vorbind
- Ziua 3
Când începi să te micșorezi, respiră încet o dată
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce le povesteai când au spus asta?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Câteva cuvinte, chiar în mijlocul poveștii #
Duminică, drum cu Dacia unchiului de la Carei spre Satu Mare, geamurile deschise, câmpul cu floarea-soarelui pe lângă. Începi să povestești, cu foc, o excursie cu prietenii. Fratele de pe locul din față ridică ochii în tavan: „Iar îți merge gura ca o moară! Mi-ai făcut capul calendar.” Toată mașina râde.
Sunt vorbe scurte, și lovesc într-un loc deschis: chiar în mijlocul unui lucru care părea interesant sau care te entuziasma. Nu răspund la ce se spunea. Fac din vorbit în sine problema, și povestea rămâne în aer.
Când ai auzit ultima dată ceva asemănător?Vorbește despre asta ›
Ce le povesteai și ce s-a întâmplat cu restul din ce voiai să spui?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
De ce poate părea că ți se oprește sunetul #
Unii descriu o cădere rapidă în stomac, o față fierbinte și restul propoziției care se oprește pur și simplu în aer. Unii râd și zic „scuze”; alții tac tot restul serii. Oricare se poate întâmpla, și niciuna nu cere explicații.
Să fii tăiat când împărtășești ceva la care ții poate durea imediat, înainte de orice gând. La unii, gândirea limpede vine mai târziu, în drum spre casă, odată cu derularea fiecărui cuvânt spus.
Ce a făcut corpul tău în secunda în care au căzut vorbele?Vorbește despre asta ›
Te-ai făcut mic, ți-ai cerut scuze sau ai continuat?Vorbește despre asta ›
Ce spune prima reacție despre cât a contat ce împărtășeai?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Judecă vocea, nu ce spunea ea #
„Pot să adaug ceva?” e despre o discuție. „Îți merge gura ca o moară” sare peste discuție și aterizează pe om, de parcă entuziasmul în sine ar fi greșeala. Mintea aude eticheta mult mai tare decât povestea pe care a întrerupt-o.
Vine adesea într-un moment cald: o întrebare pusă din curiozitate, o poveste spusă pentru că era amuzantă, o idee dată mai departe pentru că te entuziasma. Când vorbele cad acolo, unii încep să se întrebe dacă nu căldura însăși a fost problema.
De-aia poate rămâne mult după clipă.
Dacă vorbele au sărit peste ce spuneai, ce sperai să le placă sau să înțeleagă?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când vorbele încep să te taie din interior #
Dacă auzi des, se mută în tine. „Scurt.” „Nu te lungi.” „Oprește-te, se plictisesc.” Poate porni în mijlocul unei fraze, la cină, într-o ședință sau când le povestești unui prieten despre o zi bună.
Cel care a spus-o poate fi plecat de mult, dar verificarea se face acum înăuntru: o poveste e tăiată la un rând, o întrebare rămâne nepusă, un râs e înghițit. Pentru că sună ca vocea ta, pare simplă politețe.
Al cui glas folosește când îți spune să închei repede?Vorbește despre asta ›
E al tău sau unul luat la o anumită masă, demult?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, a început la școală #
„Prea multe întrebări.” „Copiii vorbesc când sunt întrebați.” „Vorbăreț” scris în carnet. Unii au crescut auzind să o dea mai încet, într-o clasă, la o masă cu oaspeți sau pe bancheta din spate într-un drum lung.
În unele case și clase, un copil vioi era lăudat dintr-o suflare și făcut să tacă în următoarea, iar motivele diferă. Un copil poate trage în liniște concluzia că a fi întreg el însuși e prea mult și că varianta sigură e cea mai tăcută.
Când ai învățat să scurtezi o poveste sau să-ți ții o întrebare ca să nu fie prea mult?Vorbește despre asta ›
Cine era de obicei în jur?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută care se poate forma dedesubt #
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Sunt prea mult” sau „Părerea mea nu prea contează.” Unii o duc într-o variantă mai blândă: „Dacă ceva mă entuziasmează, mai bine țin pentru mine.”
O convingere ca asta rareori pare convingere. Pare doar că știi cum să te porți, și tocmai de-aia merită scoasă din când în când la lumină.
Unii o urmăresc până în primii ani, alții nu. Oricum, poate fi privită.
În ce camere se mai potrivește, și în care nu?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa tăierea fiecărei povești #
Poate însemna să ții pentru tine o idee utilă la o ședință, să tai o poveste bună până la un rând searbăd sau să pleci de la o adunare simțindu-te nevăzut. Unii nu mai împărtășesc ce îi entuziasmează mult înainte să fi hotărât că nu-i mai entuziasmează.
Mai e și un preț discret. Când fiecare frază e cântărită pe măsură ce iese, discuția devine muncă atentă, nu bucurie, iar cei din jur ajung să cunoască doar varianta tăiată. Într-un an, tăiatul ăsta înseamnă multă bucurie neîmpărtășită.
Nu din slăbiciune. Să-ți urmărești fiecare cuvânt cere efort.
Ce te-a costat în ultimul an: o întrebare nepusă, o idee oprită, o poveste rămasă nespusă?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani de povești tăiate #
Închipuie-ți o marți obișnuită, într-o zi în care „scurt” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate o poveste tăiată la un rând la prânz, o idee ținută la o ședință, un mesaj scurtat înainte de trimis, o întrebare păstrată pentru cineva care poate nu s-ar supăra. Unele ți-or fi cunoscute, altele deloc.
Nimic din imaginea asta nu cere un răspuns sau o reparație acum. E de-ajuns că te-ai uitat la ea.
Ce e în ea: discuțiile, poveștile, întrebările rămase nepuse?Vorbește despre asta ›
Ce observi în ea, dacă observi ceva?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Prea mult, după cine? #
Cât de mult e potrivit să vorbești depinde de încăpere: un grup iubește poveștile lungi, altul preferă rânduri scurte, un prieten cere mai multe detalii, altul doar titlul. O singură remarcă e părerea unui om despre o clipă, nu măsura unei voci.
Entuziasmul, întrebările și poveștile pot face parte din ce dă viață unei discuții.
Încă o cale: dacă un prieten apropiat ar fi spus aceeași poveste, cu același entuziasm, ți-ar fi venit în minte „prea mult” sau ceva mai cald?
Oare aceeași energie pe care un om o oprește nu e ceva la care altcineva se uită cu plăcere?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce observă oamenii când se uită mai atent #
Alții observă oamenii care cer mai mult: un prieten care zice „și apoi?”, un bunic căruia îi place varianta lungă, un coleg care preia ideea o săptămână mai târziu. Vocile astea au fost acolo mereu; doar că au vorbit mai încet.
Când unii își derulează momentul încet, se uită la ce făceau de fapt: împărtășeau o veste, întrebau din curiozitate, spuneau ceva amuzant?Vorbește despre asta ›
Pus lângă vorbele care s-au întors, ce arată?Vorbește despre asta ›
Care dintre vocile astea a tăcut în capul tău în ultima vreme și ce ar spune despre povestea pe care o spuneai în ziua aceea?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să măsori fiecare cuvânt #
A face pace nu înseamnă să fii de acord cu remarca sau să te prefaci că vorbele n-au durut. Înseamnă că acea remarcă are mai puțin cuvânt de spus despre ce povești se spun, ce întrebări se pun și cum se scurge restul zilei.
Unora le e mai ușor când nu mai încearcă să dovedească faptul că povestea merita timpul. Să te cerți în minte, iar și iar, obosește și ține remarca aceea în centrul încăperii.
Unele încăperi chiar nu vor asculta, și nu trebuie să le pui la încercare. Să păstrezi o poveste pentru altă încăpere poate fi o alegere bună.
Cum ar fi să lași vorbele să rămână ale lor?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
O propoziție mai adevărată, la îndemână #
Dacă „Sunt prea mult” se repetă de ani, nu trebuie să te lupți cu el frontal. Unii țin la îndemână o propoziție mai adevărată: „Ce mă entuziasmează merită împărtășit cu oameni cărora le place.”
Nu trebuie să pară adevărată. E doar o propoziție pe care unii o încearcă, iar alții observă că, spusă încet și des, ocupă puțin din locul celei vechi.
Care ar fi propoziția mai adevărată în cuvintele tale, una exactă despre tine, fără să aibă nevoie de semnătura altcuiva?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
O parte poate fi pusă jos #
Nu orice „îți merge gura” are nevoie de o replică, de o scuză sau de un plan pentru data viitoare. O parte poate fi observată, simțită o clipă și pusă jos, ca o geantă grea lăsată pe podea pentru seara asta.
Nu înseamnă renunțare. Înseamnă să alegi unde se duce energia, iar unii spun că rămâne mai mult loc pentru discuțiile care le plac și pentru oamenii care întreabă ce s-a întâmplat mai departe.
Dacă o pui jos pentru seara asta, nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Doar că nu trebuie să te urmeze în tot restul zilei.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar slăbi, măcar un pic #
Închipuie-ți, doar ca imagine, regula cu un pas mai încet. O poveste e o poveste, spusă cât are nevoie.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o poveste spusă până la capăt unui prieten căruia îi place, o întrebare pusă doar pentru că era interesantă sau observarea a ceea ce voiai să împărtășești.
Nimic din toate astea nu trebuie spus nimănui. Ce iese la iveală e al tău și merită observat, oricât de mic pare. Dacă vrei să te uiți mai atent, o discuție e la o atingere distanță.
Ce se simte prima dată diferit, fie și puțin?Vorbește despre asta ›
Care ar fi prima ta mică încercare?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Spune-ți în gând: „iar replica cu «prea mult»”
- Întreabă-te în liniște: ce voiam, de fapt, să le împărtășesc?
- Observă un om care cere versiunea mai lungă
- Observă ce e mai tare în clipă: vorbele sau tonul
- Observă un lucru mărunt pe care ți l-ai dorit azi
Mici, private și toate opționale. Încearcă ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.