Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Remarcile despre cum arăți se țin minte aproape cuvânt cu cuvânt, uneori ani de zile.
Pentru unii, o poreclă ca asta a fost dată la școală sau printre veri cu ani în urmă, repetată de atâtea ori că a încetat să sune a remarcă și a început să sune a numele pe care li-l dădea lumea.
Unii simt cum se așază un rând ca: „Lumea îmi vede mărimea înainte să mă vadă pe mine” sau „Trebuie să râd cu ei ca să am loc aici.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Râzi mai tare decât oricine, ca să nu-și dea seama nimeni că a lovit
- Faci tu gluma pe seama ta, înainte să ți-o facă alții
- Schimbi vorba și speri că nu revine
- Te superi mai târziu și te întrebi dacă ai voie
- Nu zici nimic și o reiei pe drum spre casă
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Farfuria plină sub privirile tuturor
Masă de familie, duminică, în Sucevița. Bunica îți umple farfuria și zice: „Numai piele și os, mamă, mănâncă ceva!” Toți se uită la tine. Râzi și schimbi vorba. Tot restul serii te simți privit la masă de oameni care poate au gânduri bune, dar te fac să te simți ca o problemă. Golești farfuria ca să se termine atenția, apoi abia simți gustul prăjiturii.
Corpul tău să mulțumească pe toți
Mai întâi, simplu: remarcile despre corpul cuiva, chiar bine intenționate, nu sunt în regulă când te fac să te simți urmărit, și nu spun nimic despre valoarea ta. Dar din ele poate crește o regulă care devine a ta: „Corpul meu trebuie să mulțumească părerea tuturor.” Pare obișnuită. Dar uită-te ce face: mesele și adunările încep să semene cu inspecții.
De ce rămân vorbele despre corp
O ținem pentru că remarcile despre corp pot veni de la oameni pe care îi iubim. E una dintre cele mai obișnuite speranțe. Poate acasă se vorbea mult despre mâncare și corp. Poate vrei doar să ai liniște. Oricum, dorința de a te simți confortabil nu e capriciu. Vine din dorința de a aparține. Merită blândețe, nu vină.
Tensiunea adăugată de fiecare remarcă
Fiecare remarcă din asta adaugă un pic de tensiune. Se întâmplă încet, așa că e greu de observat. Din afară nu se vede nimic, dar tu simți. Te simți urmărit la masă. Eviți mesele în familie. Reiei vorbele pe drum spre casă. Căldura unei mese împreună se amestecă cu a fi judecat, iar adunările care ar fi putut fi ușoare încep să pară grele.
Merită să mulțumești pe toți?
Întreabă-te cinstit: ținând regula asta, au devenit mesele mai ușoare? Sau mai degrabă mai încordate? Părerile altora despre un corp sunt doar păreri. Merită întrebat blând, fără vină. Nu există răspuns greșit aici. Stai puțin cu întrebarea, dacă vrei. Merită să ții atât de strâns de regula asta, pe cât te costă?
La masă, bucurându-te de companie
A da drumul nu înseamnă că remarcile au fost în regulă. Înseamnă că părerile altora despre corpul tău nu mai decid cum te simți la masă. Poți fi acolo pentru companie. Nu se întâmplă dintr-odată și nici nu trebuie. Poate începe mărunt, câte un moment. De acolo revine puțină liniște: mesele pot fi iar despre oameni, nu despre a fi privit.
Being mocked about your body again and again, threatened, hurt or frightened is not okay and is worth taking seriously; if eating or your body worries you, a doctor or someone you trust can help.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheCorpul meu trebuie să mulțumească părerea tuturor.
O regulă nouă de încercatPărerile lor sunt ale lor. Mă pot bucura de companie.
Pentru data viitoare
Încearcă data viitoare #
- Pasul 1
La următoarea adunare, urmărește o conversație bună
- Pasul 2
Când vine o remarcă, ia o respirație lentă
- Pasul 3
Observă pe cineva care nu comentează niciodată și bucură-te de el
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce se întâmpla când s-a zis, și cine a râs?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
O vorbă care vine îmbrăcată în glumă #
Duminică la masă, la mătușa din Sucevița, după slujba de la mănăstire. Bunica, din prag: „Doamne, numai piele și os!” Pune sarmale în farfurie: „Mai ia, mamă, parcă te bate vântul. Nu-ți dă nimeni de mâncare acolo, la oraș?” Vărul: „Băț de chibrit!” Toți râd și masa merge mai departe.
Fiindcă vine cu un zâmbet, pare că n-ar trebui să conteze deloc. Oricum a căzut, vorbele au făcut dintr-un om o formă la care să se uite încăperea, și nu pare să existe o cale ușoară să spui asta.
Unde ai auzit-o ultima oară, sau ceva asemănător?Vorbește despre asta ›
Cine a râs, cine nu, și ce ai făcut cu vorbele după ce discuția a mers mai departe fără tine?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
De ce corpul răspunde înaintea minții #
Unii descriu o față care se încinge, o respirație oprită o secundă, un zâmbet venit înaintea oricărei decizii de a zâmbi. Unii râd primii și cel mai tare; alții tac și așteaptă să treacă vorba. Oricare poate fi, și nimic nu cere explicații.
O remarcă despre cum arăți, făcută în fața altora, ajunge în corp într-o secundă, înainte de orice gând. Gândul poate veni mult mai târziu, pe drumul spre casă, trecând din nou peste cine a fost acolo și dacă a râs și el.
Ce a făcut corpul tău în secunda de după vorbele alea?Vorbește despre asta ›
A râs, a încremenit sau a vrut să plece?Vorbește despre asta ›
Și ce ar putea spune prima reacție despre cât a contat momentul, sau omul acela, pentru tine?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Zisă ușor, dar măsoară un om #
O remarcă ca asta sună nepăsător, aproape ca o vorbă de duminică. Zisă cu voce tare, însă, face dintr-un om întreg o mărime la care să te uiți, iar pentru o clipă tot restul lui, prietenul, colegul, cel cu povestea haioasă, tace în spatele ei.
Remarcile despre cum arăți se țin minte aproape cuvânt cu cuvânt, uneori ani de zile. Când vin ca o glumă, unii găsesc că le lovesc două lucruri deodată: vorbele însele și senzația că nu ai voie să te superi.
Dacă remarca ar fi fost despre ceva ce ai făcut, ar fi putut fi privită și contrazisă.
Cum e când e despre cum arăți?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când gluma merge mai departe fără ei #
Auzită destul de des, ajunge să se mute înăuntru. Poate reveni ca gluma însăși, repetată la ore ciudate, sau ca o împingere de a rămâne neobservat, uneori înainte să fi zis cineva ceva, doar intrând într-o sală plină.
Vorbele erau despre un singur lucru, iar omul care le aude e mai mult decât atât. Totuși, odată ce gluma rulează înăuntru, vine singură, și fiindcă sună ca vocea ta, pare bun-simț, nu rândul altcuiva.
A cui voce e când vorbește?Vorbește despre asta ›
A ta, sau una luată dintr-un anumit coridor, de la un anumit om, cu ani înainte de azi?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, a început cu o poreclă #
„Băț.” Pentru unii, o poreclă ca asta a fost dată la școală sau printre veri cu ani în urmă, repetată de atâtea ori că a încetat să sune a remarcă și a început să sune a numele pe care li-l dădea lumea.
Motivele glumelor de felul ăsta diferă de la o gașcă la alta și rareori i se explică celui ținut în glumă. Ce poate rămâne e ce trage un copil în liniște: că trupul lui e subiect deschis pentru gluma oricui.
Când ai observat prima oară că mărimea ta e ceva comentat în fața ta?Vorbește despre asta ›
Cine a început, cine s-a alăturat și ce-ai învățat să faci când ieșea porecla?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută lăsată de o glumă #
Unii simt cum se așază un rând ca: „Lumea îmi vede mărimea înainte să mă vadă pe mine” sau „Trebuie să râd cu ei ca să am loc aici.”
Regulile astea nu par reguli. Par doar felul în care știi cum merg grupurile, ca atunci când vorbești încet într-o bibliotecă. Tocmai de-aia merită scoase din când în când la lumină și întoarse pe toate părțile.
Unii o urmăresc până în copilărie, alții nu. Oricum, poate fi privită ca o regulă lăsată de o remarcă, nu ca un fapt.
Ți se potrivește vreunul, sau nu tocmai?Vorbește despre asta ›
În ce încăperi se mai potrivește, și în care nu?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa să râzi cu ei #
Poate atinge ieșirile, pozele și planurile, părțile obișnuite ale unei săptămâni în care lumea se uită la tine. Unii încep să-și facă planurile în funcție de asta, iar câteva ieșiri primesc un „nu” cu mult înainte să fi hotărât cineva că nu vrea să meargă.
Mai e un preț, mai pe tăcute. A râde cu ei cere efort, și cei din jur pot întâlni doar varianta care glumește, niciodată pe cea care s-a supărat. Într-un an, se pot aduna momente care păreau în regulă din afară și, de fapt, nu chiar.
Nu din slăbiciune. A ține un zâmbet pe față, oricum a căzut vorba, cere efort adevărat.
Ce a costat în ultimul an, dacă a costat ceva: o ieșire, o poză, un plan, un râs care a luat mai mult decât a dat?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
O marți obișnuită, cu regula tare #
Imaginează-ți o marți obișnuită, într-o zi în care „trebuie să râd cu ei ca să am loc aici” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate câteva mesaje, un plan sau două, câteva discuții, o după-amiază cu oameni. Ceva poate fi cunoscut, ceva deloc, și imaginea nu are un fel corect sau greșit de a arăta.
Nimic de aici nu cere încă un răspuns și nimic din imagine nu e bătut în cuie. Să te uiți e de ajuns deocamdată.
Ce e în ea: mesajele, ieșirile, lucrurile lăsate pe tăcute deoparte?Vorbește despre asta ›
Ce observi, dacă observi ceva?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
O glumă despre o mărime, nu despre un om întreg #
Oricare ar fi fost vorbele exacte, au fost o remarcă despre o singură parte dintr-un om, făcută de un om, într-o clipă.
Unii observă că vorbele erau despre un lucru, iar cel care le aude e mai mult decât atât. Tot ce a făcut, a spus sau a ținut la el în ziua aia era acolo; gluma a ales doar un lucru și l-a făcut titlu.
Pus așa, cât din viața întreagă, cu munca, prietenii și planurile, poate acoperi o singură remarcă?Vorbește despre asta ›
Altfel: dacă un prieten apropiat ar fi auzit aceeași glumă în fața unui grup, ce ai vrea să-i spui după aceea?Vorbește despre asta ›
De unde ai începe?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce observă oamenii când se uită mai de aproape #
Când reiau momentul încet, unii observă cine a râs și cine nu, cine a schimbat vorba, cine i-a prins privirea. Uneori sala nu era în spatele glumei atât cât părea atunci, alteori chiar era, și merită știut și asta.
Alții observă locurile și oamenii unde gluma nu apare niciodată: un prieten care vrea să audă ce-a mai făcut în săptămâna aia, o echipă care cere planul, o bunică ce vrea doar veștile. Încăperile alea au fost mereu acolo, doar mai liniștite.
La care dintre oamenii sau încăperile astea te gândești mai întâi?Vorbește despre asta ›
Despre ce întreabă ei de obicei, când sunteți împreună, dacă nu despre ce s-a glumit?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie replica perfectă #
A te împăca nu înseamnă să fii de acord că a fost doar o glumă, oricum a căzut. Înseamnă că vorbele alea au mai puțin de zis despre ce excursii primesc un „da”, ce poze se fac și cum trece restul zilei.
Unora le e mai ușor când nu-și mai repetă răspunsul perfect. Repetiția asta rar se termină și ține gluma unui singur om în centrul zilei.
Cum ar fi să lași gluma a lor, ceva zis într-o clipă, nu ceva care te urmează dintr-o încăpere în următoarea și în cea de după?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
Un rând mai adevărat, la îndemână #
Dacă porecla îți merge în cap de ani, nu trebuie să te lupți direct cu ea. Unii țin la îndemână un rând ca ăsta: „A fost gluma unui om, nu rezumatul meu.”
Nu trebuie să sune adevărat din prima. E doar un rând pe care unii îl încearcă, și unii văd că, zis din când în când, mai ales înainte de o ieșire în grup, ia puțin din locul vechii glume.
Care ar fi un rând mai adevărat, cu vorbele tale, unul corect despre ce s-a spus și cât acoperă, fără să aibă nevoie de acordul nimănui?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele pot fi pur și simplu lăsate jos #
Nu orice glumă despre un trup cere o replică, un râs sau un plan pentru data viitoare. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, ca o sacoșă grea pusă pe podea la capătul unei zile lungi.
Asta nu înseamnă că renunți. Înseamnă că alegi unde-ți duci puterea, iar unii zic că le rămâne mai mult loc pentru prietenii cu care e ușor și pentru ieșirea însăși, nu pentru clipa glumei.
Dacă lași remarca jos pentru seara asta, nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să te urmeze în restul zilei, în următoarea poză de grup sau în următorul chat.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar domoli puțin #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula dată puțin mai încet. O glumă poate fi doar o glumă pe care a făcut-o cineva, iar o poză de grup doar poza unei după-amiezi bune.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o discuție în care atenția rămâne la celălalt, un „da” spus unei excursii cu oameni ușor de avut alături, sau un drum spre casă fără nimic de reluat.
Nimic de aici nu trebuie spus cuiva. Ce apare e al tău și merită observat, oricât de mic. Dacă vrei să te uiți la el cum trebuie, o discuție e la o atingere distanță.
Care e primul lucru care se simte altfel, chiar și puțin?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău lucru mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Spune-i în gând pe nume: „iar gluma aia”
- Observă ce se aude mai tare din moment: vorbele sau râsul
- Întreabă-te în șoaptă: a cui e gluma asta și de unde a pornit?
- Gândește-te la un om lângă care gluma asta nu apare niciodată
- Observă azi un lucru mic pe care l-ai vrut, oricât de mic
Mărunte, doar ale tale, niciuna obligatorie. Ia ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.