Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Poate adăuga o a doua durere peste prima.
Unora le sună a copilărie: plânsul la o ciupeală de la un văr, urmat de „hai, nu-ți mai face inimă rea”, titlul de „mimoza familiei” la mesele de duminică, sau lecția că o față supărată strică toată după-amiaza.
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Sunt o mimoză,” sau „Dacă spun, se strică și mai rău.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Râzi repede și duci durerea acasă fără să zici nimic
- Înghiți ce voiai să spui și schimbi vorba
- Explici mai tare, cu tot mai multe motive pentru care a durut
- Începi să te îndoiești că te-a durut cu adevărat
- Te tragi o vreme de la omul acela, fără să zici de ce
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Imitația de la masa de duminică
Duminică, la masă la mamaie și tataie, în Caransebeș. Tataie îți imită felul de a vorbi: „Auzi, vorbește ca la televizor! S-a fandosit la oraș!” Toți râd. Când zici mai târziu că te-a atins, ți se răspunde: „Lasă, că glumeam. Nu se poate glumi cu tine, ești mimoză.” Se trece la cozonac. Înțepătura rămâne, iar peste ea vine rușinea că ai simțit-o.
Dacă mă doare, exagerez
Dedesubt stă o regulă: „Dacă mă doare ceva, înseamnă că exagerez.” Sună a cap pe umeri, iar mulți ar da din cap la ea. Dar uită-te ce face: te face să te îndoiești de fiecare durere. În loc să observi ce te-a înțepat, începi să te cerți că te-a înțepat, iar ce s-a întâmplat de fapt nu mai e privit niciodată.
De ce am învățat să ne îndoim
O ținem pentru că ni s-a spus des că simțim prea mult. Mulți cresc cu o variantă a regulii, și atunci avea sens. Poate ți s-a zis „mimoză” de mic. Poate la masa de duminică era mai sigur să fie cineva comod. Dorința de a fi lejer nu e greșită, vine din dorința de a te potrivi printre ai tăi. Merită blândețe, nu vină.
Rușinea adăugată de fiecare vorbă
Fiecare „te superi din orice” adaugă puțină rușine. Din afară nu se vede, dar se simte, și se adună încet. Râzi la glume care dor. „Nu-i nimic” ajunge un reflex. Simți o singurătate cu propriile reacții. Sensibilitatea care te ajută să-i observi pe ceilalți și să-ți pese începe să pară ceva de ascuns.
Merită regula asta, cu tot prețul?
Întreabă-te cinstit: să numești durerea exagerare a făcut-o vreodată să dispară? Sau mai ales a pus încă o rușine deasupra? A observa o înțepătură ține de grija pentru ceilalți. Iar un „glumeam” nu măsoară ce ai simțit. Merită să ții atât de strâns de regula asta, cu tot ce te costă?
O înțepătură, fără rușine
A da drumul nu înseamnă că fiecare glumă cere un răspuns mare. Înseamnă că o înțepătură poate fi observată fără rușine. Poți zice în gând, încet, „asta m-a atins”, și apoi să alegi ce faci cu ea. Nimic altceva nu trebuie să se schimbe întâi. Nu se întâmplă dintr-odată și nu trebuie. De aici revine puțină liniște: simțirile devin informație, iar sensibilitatea poate fi o putere.
If being called too sensitive comes with being mocked again and again, threatened or frightened, that is something else, and worth taking seriously.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheDacă mă doare ceva, înseamnă că exagerez.
O regulă nouă de încercatO înțepătură se poate observa fără rușine.
Trei zile mici
Încearcă 3 zile #
- Ziua 1
Când te înțeapă ceva, spune-ți în gând: „asta m-a atins”
- Ziua 2
Observă un fel în care sensibilitatea te ajută
- Ziua 3
Poartă-te blând cu tine după o glumă care a durut
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce tocmai spuneai, când s-a zis vorba aia?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Exact după ce te-a durut ceva #
Duminica la masă, la mamaie și tataie, în Caransebeș. Supă cu tăiței, sarmale, paharele pline. Tataie ți-a imitat felul de a vorbi: „Auzi, vorbește ca la televizor! S-a fandosit la oraș!” Toți au râs. Când ai zis că te-a atins, ți-au răspuns: „Lasă, că glumeam. Nu se poate glumi cu tine, ești mimoză.”
O auzi și de la un frate, o prietenă sau un coleg: „Prea te iei la inimă.” „N-ai simțul umorului?” „Ce, nu se mai poate nici glumi?” E scurtă, dar mută atenția de la ce s-a spus la cum a căzut. Întrebarea nu mai e „a fost ceva jignitor?”, ci „ce n-a fost în regulă cu felul în care s-a simțit?”
Când ai auzit-o ultima oară?Vorbește despre asta ›
Ce tocmai spuneai?Vorbește despre asta ›
Și ce s-a ales de lucrul pe care voiai să-l zici, după ce s-a rostit vorba?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
De ce ți se strânge gâtul #
Unii simt cum li se strânge gâtul, li se încinge fața și următoarea frază rămâne înghițită. Unii râd repede, ca să treacă; alții tac și încep să se întrebe dacă a durut cu adevărat. Prima secundă poate fi ca o dojană pentru că ai simțit ceva.
Să fii dat la o parte chiar după ce ai spus că te-a durut poate lovi înainte de orice gând. Pentru unii, ideile limpezi vin mai târziu, în trenul spre casă, odată cu întrebarea dacă mai are rost să zici ceva data viitoare.
Ce a făcut corpul tău data trecută?Vorbește despre asta ›
Te-ai tras înapoi, ai explicat mai tare sau ai început să dai dreptate doar ca să se termine?Vorbește despre asta ›
Ce ar putea spune prima reacție despre ce a atins momentul?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Pune simțirea la judecată #
„Gluma aia m-a durut” e despre o glumă. „Prea te superi” sare peste glumă și aterizează pe cel care a simțit-o, iar mintea aude eticheta, nu momentul. Deodată simțirea e la judecată, iar ce a pricinuit-o iese în liniște din cameră.
Poate adăuga o a doua durere peste prima. Pentru unii, nu mai e vorba de ce s-a spus, ci de dacă ai voie să reacționezi deloc.
Înțepătura de a fi dat la o parte se simte altfel decât remarca de la început?Vorbește despre asta ›
Dacă discuția ar fi rămas la ce s-a spus, despre ce ai fi vrut să vorbești?Vorbește despre asta ›
Ce s-a pierdut când atenția s-a mutat pe reacție?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când vorba începe să te taie din interior #
Auzită destul de des, vorba se mută înăuntru. „Lasă, nu face caz.” „N-a fost mare lucru.” „Poate iar am luat-o prea în serios.” Poate porni în mijlocul unei fraze, oprind durerea înainte să apuce altcineva să o dea la o parte.
Cel care a zis-o a trecut de mult mai departe, dar vorba merge în continuare și acum sună ca vocea ta. De-asta e greu de prins: nu mai pare părerea altcuiva, ci o sinceritate simplă despre tine.
A cui voce e când te taie din interior?Vorbește despre asta ›
E a ta sau una primită la o masă de familie, cu ani în urmă?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, a venit de mici #
Unora le sună a copilărie: plânsul la o ciupeală de la un văr, urmat de „hai, nu-ți mai face inimă rea”, titlul de „mimoza familiei” la mesele de duminică, sau lecția că o față supărată strică toată după-amiaza. Același lucru, spus azi de un prieten, vine cu toată greutatea alora.
În unele case, simțirile mari erau ținute departe de ochii lumii, iar motivele diferă de la casă la casă. Rămâne ce trage copilul în liniște: că simțirea e de ascuns și că, dacă zici că te-a durut, se strică totul.
Când a început să pară riscant să arăți că te-a durut ceva, și cine era de obicei în încăpere?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută care se poate forma dedesubt #
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Sunt o mimoză,” sau „Dacă spun, se strică și mai rău.” Unii o poartă în altă formă: „Aici părerea mea nu contează.”
O convingere ca asta nu pare convingere. Pare podeaua pe care calci, tocmai de-aia merită scoasă din când în când la lumină și privită pe toate părțile.
Unii o leagă de copilărie, alții nu. Oricum ar fi, poate fi privită: dacă arăți durerea, primești o vorbă ascuțită, deci ascunde-o.
Unde se mai potrivește, și unde nu?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce te costă într-un an #
Poate însemna să râzi de glume care înțeapă, să zici „e bine” când nu e, să ții durerile în tine până se adună, sau să repeți atât de bine cum să spui ceva încât nu mai spui niciodată.
Mai există și un preț mai mărunt: mult control. Când simțirile trebuie cântărite înainte de a fi spuse, discuțiile cer mai mult efort, iar unii își planifică vorbele înainte de fiecare întâlnire cu un prieten.
Nu din slăbiciune. A tăia din fiecare reacție toată ziua cere putere.
Ce te-a costat în ultimul an: o durere nespusă, o prietenie care s-a răcit, o seară petrecută repetând ce s-ar fi putut zice?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani de tăiat din fiecare simțire #
Imaginează-ți o marți obișnuită, într-o zi în care „dacă spun, se strică și mai rău” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate o glumă la cafeaua de la birou, un mesaj din grupul de colegi citit de două ori, un telefon seara în care ceva mărunt rămâne nespus. Poate o frază începută și schimbată din mers, sau un gând de a aduce ceva în discuție mutat „pe mai târziu”.
Nimic de aici nu cere încă un răspuns, iar imaginea poate fi lăsată jos oricând.
Ce e în ea: treburi, discuții, lucruri nespuse sau neîncercate?Vorbește despre asta ›
Ce observi, dacă observi ceva, când te uiți la ea?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
La ce folosesc de fapt simțirile #
O durere poate arăta spre ceva care a contat în clipa aia: respectul, să fii inclus, să fii luat în serios. Să te uiți spre ce arată e mai de folos decât să te cerți dacă aveai voie să o simți.
„Prea sensibil” e o sentință asupra simțirii, nu o privire spre ce arăta ea. Răspunsul e de obicei concret, un cuvânt, un ton, o glumă într-un anumit moment, iar un lucru concret e mult mai ușor de privit.
Încă o cale: cel care a auzit vorba nu e obligat să o primească drept descriere.
Întreabă altfel: la ce anume arăta?Vorbește despre asta ›
Ce i-ai spune unui prieten care ți-a zis că l-a înțepat o vorbă și a primit răspunsul ăsta?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce observă oamenii când se uită mai atent #
Când se uită încet la clipa aceea, mulți observă că remarca în sine n-a mai fost discutată deloc. Vorba a sărit direct de la ce s-a zis la cum a fost primit, iar prima parte a rămas pe drum.
Alții observă că vorba apare cu anumiți oameni sau pe anumite teme, nu peste tot. Unora le ajută să vadă de unde vine și unde nu apare deloc.
Spre ce încerca să arate simțirea în ziua aia?Vorbește despre asta ›
Și cine din viața ta te lasă să spui ce simți, fără să facă din asta o dezbatere?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să câștigi discuția #
A face pace nu înseamnă să dai dreptate vorbei aceleia sau să te prefaci că prima înțepătură n-a durut. Înseamnă ca vorba să aibă mai puțin de spus asupra dacă următoarea durere se zice sau se înghite în tăcere, înainte să iasă.
Unora le e mai ușor când nu se mai ceartă în gând dacă aveau voie să reacționeze și tratează vorba ca pe răspunsul unui om într-o zi. Unele încăperi chiar nu vor asculta, și nu trebuie să le pui la încercare.
Partea aceea nu e a nimănui altcuiva.
Cum ar fi să lași vorba la ei și să ții de ce arăta simțirea?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
O propoziție mai adevărată, la îndemână #
Dacă „sunt o mimoză” se învârte de ani, nu e nevoie să te lupți frontal cu ea. Unii țin pregătită o propoziție mai adevărată: „M-a durut, și am voie să mă doară.”
Nu trebuie să sune adevărat din prima. Trebuie doar să fie mai exactă decât cea veche, iar unii observă că, spusă încet și des, ocupă puțin din locul celeilalte, mai ales după o glumă care a înțepat.
Cum ar suna, în cuvintele tale, o propoziție mai adevărată, una exactă despre ce ai simțit, fără să ai nevoie ca altcineva să fie de acord?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele lucruri pot fi pur și simplu lăsate jos #
Nu orice vorbă care doare cere un răspuns, o explicație lungă sau o dezbatere despre dacă aveai voie să simți. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, cum pui geanta grea pe podea la sfârșitul unei zile lungi.
Asta nu e renunțare. E alegerea locului unde se duce energia ta, iar unii spun că rămâne mai mult loc pentru oamenii care ascultă fără să se certe și pentru ce vor ei cu adevărat să spună.
Să lași vorba jos pe seara asta nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să te urmeze în restul zilei, în următoarea discuție sau în următoarea glumă.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar mai domoli puțin #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula dată un pic mai încet. O vorbă ascuțită tot înțeapă, dar înțepătura e doar înțepătură, nu un cusur.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o simțire observată fără verificarea rapidă dacă ai voie, o durere scrisă într-un rând, doar pentru tine, sau o seară fără să repeți ce s-ar fi putut zice.
Nimic de aici nu trebuie spus cuiva. Ce apare e al tău și merită observat. Dacă vrei să te uiți la el cum trebuie, o discuție e la o atingere distanță.
Care e primul lucru care se simte altfel?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău lucru mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Când vorba te taie, spune-i în gând pe nume: „iar vine cu mimoza”
- Observă ce e mai tare în clipa aia: cuvintele sau tonul
- Întreabă-te spre ce arăta simțirea, în unul-două cuvinte
- Pune-ți întrebarea pe care i-ai pune-o unui prieten: ce anume te-a atins?
- Observă azi un lucru mic pe care l-ai vrut, oricât de mic
Mici, private și toate opționale. Încearcă ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.