Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Mai spune și că ar exista un fel corect și unul greșit de a vrea ceva.
Pentru mulți, privitul la mâncat a început devreme: o rudă care numără felii, un părinte care zice „Ajunge, mamă”, o vecină care ține minte a doua porție.
Unii aud cum se așază o frază: „Trebuie să mi se dea voie ca să mă bucur de ceva” sau „Toți țin socoteala la ce mănânc.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Lași furculița jos și zici că ajunge
- Mănânci oricum, cu o glumă despre cât de „rău” te porți
- Iei porții mai mici când e omul acela de față
- Te superi, apoi simți vină că te-ai supărat
- Observi fiecare farfurie de la masa următoare, inclusiv pe a ta
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
A doua felie de cozonac
Paștele la bunica, în blocul din Onești. Întinzi mâna după a doua felie de cozonac și nașa ridică o sprânceană: „Chiar mai iei și din ăla?” Fiica ei zâmbește, un văr se uită la farfuria ta. Lași furculița jos, râzi și zici că ajunge. Felia rămâne pe tavă, la fel și senzația că toți te-au văzut cum ai vrut ceva.
Să ai voie ca să te bucuri
Clipa cade pe o regulă care poate era deja acolo: „Trebuie să mi se dea voie ca să mă bucur.” Sună a autocontrol. Dar uită-te ce face: face din farfurie un test și din fiecare masă o sală de judecată, cu rudele jurați. Chiar și o gustare simplă începe să pară o dovadă, iar tu cercetezi încăperea înainte de fiecare îmbucătură.
De ce o farfurie pare un test
Ținem de regulă pentru că a fi privit când mănânci se simte foarte expus, iar a te verifica tu primul înainte pare a rămâne cu un pas înainte. Poate a început la o masă din copilărie, la rude care numărau felii din dragoste. Regula nu e o prostie. Vine din dorința de a fi la masă fără să fii judecat. Merită blândețe, nu vină.
Cercetând încăperea la fiecare îmbucătură
Fiecare astfel de vorbă face masa un pic mai grea. Cercetezi toată încăperea înainte de o îmbucătură. Îți explici farfuria înainte să te întrebe cineva. Iei mai puțin în societate și te gândești la asta ore în șir. Încet, sărbătorile, petrecerile și prânzurile la cantină devin ocazii de gestionat, iar gustul, vorba și compania trec în plan secund.
Merită verificatul cât liniștea ta?
Întreabă-te cinstit: ținutul de regula asta a făcut vreodată o masă mai plăcută? Sau te-a pus mai ales să te urmărești cum mănânci? O vorbă despre o farfurie e gândul unui om într-un moment, nu o regulă pentru viața ta. Oricum, doar el știe de ce a spus-o. Merită să ții atât de strâns de regula asta cât te costă liniștea?
O farfurie care e doar o farfurie
A da drumul nu înseamnă că vorba a fost blândă sau că trebuie să te prefaci că nu te-a înțepat. Înseamnă că o farfurie are voie să fie doar o farfurie. Nu ai nevoie de voie ca să te bucuri de un gust, de o sărbătoare sau de un prânz cu prietenii. De acolo vine înapoi puțină liniște: sprânceana rămâne la cel care a ridicat-o, iar masa rămâne a ta.
Being mocked about your body again and again, pressured, threatened or frightened is not okay and is worth taking seriously; someone you trust can help you work out what to do.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheTrebuie să mi se dea voie ca să mă bucur.
O regulă nouă de încercatO farfurie e doar o farfurie. Pot savura masa.
Pentru data viitoare
Încearcă data viitoare #
- Pasul 1
La o masă din săptămâna asta, observă un gust care îți place
- Pasul 2
Când vorba revine, pune o mână pe masă și respiră
- Pasul 3
Gândește-te la o masă la care mâncarea e doar mâncare
Vrei să vorbești despre asta?
“Când ai auzit vorba aceea, unde erai și cine se uita?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
O sprânceană ridicată peste farfurie #
Paștele la bunica, într-un bloc din Onești. Întinzi mâna după a doua felie de cozonac și nașa de peste masă ridică o sprânceană: „Chiar mai iei și din ăla?” La cantina de la birou: „Chiar vrei cartofi?” La petrecere, vărul: „Doar una, da?” Uneori nu sunt cuvinte, ci doar o sprânceană și o privire spre tavă.
Se spune ca grijă, ca glumă sau ca o mică reamintire. Dar face din farfurie o dovadă și din îmbucătură ceva ce cere voie, cu toți de la masă ca juriu.
Unde ai auzit-o ultima oară, sau ai văzut privirea aia?Vorbește despre asta ›
Cine se uita și ce era pe farfuria ta în clipa aceea?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
O îmbucătură care deodată sună tare #
Unii descriu o mână oprită în aer, o furculiță lăsată jos, o glumă despre cât de „rău” se poartă. Unii mănâncă mai departe din încăpățânare, unii împing farfuria, alții iau restul mesei câte o îmbucătură mică.
Să fii privit când mănânci se simte într-o secundă, înainte de gândit. O plăcere simplă devine ceva de apărat, iar gândul vine după: în drum spre casă sau la următoarea masă.
În secundele de după, ce au făcut mâinile și fața ta?Vorbește despre asta ›
Ce s-a întâmplat cu gustul?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Face un lucru privat să fie public #
Mâncatul e printre cele mai obișnuite lucruri și printre cele mai private. O vorbă despre ce e în farfurie îl face treaba tuturor, iar fiecare de la masă ajunge judecător într-o chestiune care nu era a nimănui altcuiva.
Mai spune și că ar exista un fel corect și unul greșit de a vrea ceva. O poftă, un dulce preferat, mâncarea de sărbătoare, o gustare după o zi grea, toate primesc pe tăcute câte o ștampilă, iar rușinea nu e despre mâncare, ci despre faptul că ai vrut-o.
Ce te-a făcut vorba aia să simți despre faptul că ai vrut lucrul acela?Vorbește despre asta ›
Cum ar fi fost aceeași farfurie, dacă nu se uita nimeni?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când sprânceana te urmează în bucătărie #
Poate continua noaptea, la blatul gol: „Să iau?” „Cine se uită?” „Ce-o să zică lumea?” Uneori vorbește înainte să fi luat vreo îmbucătură, chiar și acasă, fără nimeni în jur.
Vorba a fost spusă la o masă, și cel care a spus-o poate a uitat-o până la desert. Dar pentru că vocea sună ca propriul gând, poate părea doar autocontrol, nu o remarcă rămasă dintr-o după-amiază anume.
A cui voce e?Vorbește despre asta ›
A ta sau una prinsă la o anumită masă, de la un anumit om?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Cum a ajuns farfuria să fie privită #
Pentru mulți, privitul la mâncat a început devreme: o rudă care numără felii, un părinte care zice „Ajunge, mamă”, o vecină care ține minte a doua porție. De multe ori se vrea grijă, iar ajunge ca o regulă.
În timp, un copil poate prinde ideea că mâncarea se măsoară și se aprobă. Detaliile diferă de la casă la casă, iar copilul e rareori întrebat ce crede despre asta.
Când ai observat prima oară că ce mănânci e ceva ce oamenii comentează?Vorbește despre asta ›
Cine era de față și ce ai învățat să faci la masă?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă despre voie #
Unii aud cum se așază o frază: „Trebuie să mi se dea voie ca să mă bucur de ceva” sau „Toți țin socoteala la ce mănânc.”
Regulile de felul ăsta nu par reguli. Par bun-simț, cum încui ușa seara. Tocmai de-aia merită scoase din când în când la lumină.
O regulă ca asta poate fi privită ca ceva lăsat în urmă de o vorbă, nu ca un fapt.
Se potrivește una ca asta, sau nu chiar, sau deloc?Vorbește despre asta ›
La ce mese pare să se potrivească, și la care nu?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa socoteala asta pe tăcute #
Poate atinge sărbătorile, petrecerile, prânzurile în familie și cantina de la birou, locurile unde mâncarea face parte din a fi împreună. Unii încep să se bucure mai puțin de masă sau să o evite, înainte să le fi zis cineva ceva.
Mai e un preț, mai încet. Când o parte din atenție stă pe a fi privit, rămâne mai puțină pentru gust, pentru oameni și pentru vorbă. O masă poate fi frecventată fără să fie cu adevărat trăită.
Nu din slăbiciune. A-ți apăra farfuria cere efort adevărat.
Ce te-a costat în ultimul an, dacă te-a costat: o sărbătoare, un prânz, un dulce, puțină liniște?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
O marți obișnuită, cu regula tare #
Închipuie-ți o marți obișnuită, într-o zi când „Trebuie să mi se dea voie ca să mă bucur” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate o cafea refuzată la biroul unui coleg, o cutie cu dulciuri dată mai departe nedeschisă, o privire prin încăpere înainte de prima lingură. Unele pot părea cunoscute, altele deloc, și imaginea nu are o formă corectă sau greșită.
Nimic de aici nu cere încă un răspuns, iar imaginea poate fi pusă deoparte oricând.
Ce e în ea: prânzul, gustarea, privirea în jur înainte de o îmbucătură?Vorbește despre asta ›
Ce observi, dacă observi ceva, când te uiți la ea?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
O farfurie nu e un carnet de note #
O vorbă despre o farfurie e gândul unui om într-un moment. Nu e o judecată a unei vieți întregi și spune puțin despre ce a făcut, la ce ține sau de ce are nevoie cel care mănâncă. Nu spune mare lucru nici despre mâncare.
Cei mai mulți de la o masă sunt cu ochii pe farfuriile lor și pe vorbele lor. Sprânceana ridicată poate fi chiar despre altceva, trecută mai departe celui mai apropiat. Asta nu face înțepătura mai mică. Doar stă lângă ea.
Dacă un prieten apropiat ar povesti clipa asta, cu o felie în mână și cu sprânceana nașei în fața lui, ce ai vrea să-i spui pe drumul spre casă?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce observă unii la o reluare lentă #
Când reiau clipa încet, unii observă cât de puțin a durat: o frază, o privire, și nașa a trecut la următorul preparat. Masa era adesea mai puțin de partea ei decât a părut.
Alții observă mesele la care farfuriile nu sunt comentate: un prieten care pasează vasul fără o vorbă, un coleg care mănâncă același lucru, un văr care termină tot și râde. Mesele alea au fost acolo tot timpul.
Care masă îți vine în minte prima?Vorbește despre asta ›
Cum e să stai acolo?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să-ți aperi farfuria #
Împăcarea nu înseamnă să fii de acord cu vorba sau să promiți că vei mânca altfel. Înseamnă că vorba are mai puțin de spus despre o îmbucătură, o sărbătoare sau restul serii.
Unii simt că le e mai ușor când nu-și mai explică farfuria nimănui. Explicația aceea nu se termină și ține sprânceana unui om în capul fiecărei mese.
Cum ar fi masa următoare dacă vorba ar rămâne la cel care a spus-o, ceva zis la o masă, într-o zi?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
Un rând mai adevărat, la îndemână #
Dacă vorba aceea merge de ani de zile, nu trebuie să te cerți cu ea direct. Unii țin la îndemână un rând de felul: „O farfurie e o farfurie. Nu e un examen pe care trebuie să-l trec.”
Nu trebuie să sune adevărat. E doar un rând pe care unii îl încearcă, și unii văd că, zis încet înainte de a te așeza la masă, ia puțin din locul vechii vorbe.
Care ar fi rândul tău mai adevărat, cu vorbele tale, unul care e corect despre ce s-a întâmplat și nu cere ca cineva de la masă să fie de acord?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
O parte poate rămâne printre resturi #
Nu orice vorbă are nevoie de răspuns, de explicație sau de plan pentru masa următoare. O parte poate fi observată, simțită o clipă și lăsată printre farfuriile goale și sarmalele rămase de a doua zi.
Nu e renunțare. E felul în care alegi unde pui energia, iar unii spun că rămâne mai mult loc pentru gust, pentru povești și pentru oamenii cu care e ușor să mănânci.
Să lași vorba printre resturi nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să te urmeze la următoarea îmbucătură sau în seara asta.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar slăbi un pic #
Închipuie-ți, doar ca imagine, regula un pic mai încet. O farfurie poate fi o farfurie, iar în fața ei un om căruia pur și simplu îi place ceva.
Lucrurile mici pot fi destule: o primă îmbucătură fără o privire în jur, un prânz de sărbătoare în care mâncarea e doar o parte din zi, o masă la care nimeni nu comentează farfuria nimănui.
Nu trebuie spus nimic nimănui. Ce apare e al tău și merită observat, oricât de mic. Dacă vrei să te uiți la el mai pe larg, o discuție e la un tap distanță.
Ce prim lucru ar simți diferit, fie și puțin?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău semn mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Spune-i în gând pe nume: „iar vine vorba aia despre farfurie”
- Observă ce sună mai tare: vorbele sau sprânceana
- Întreabă-te în șoaptă: pentru cine se uită?
- Gândește-te la o masă la care mâncarea e doar mâncare
- Observă azi un gust care ți-a plăcut, oricât de mic
Mărunte, doar ale tale, niciuna obligatorie. Ia ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.
- Când ai auzit vorba aceea, unde erai și cine se uita?
- Ce a rămas cel mai mult: vorbele, sprânceana sau liniștea de la masă?
- Ce te-a făcut vorba să simți despre faptul că ai vrut mâncarea aceea?
- Într-o zi când vorba se reia, ce e în jurul tău în clipa aia?
- Dacă regula s-ar mai slăbi, ce ai observa mai întâi la masa următoare?