Dedesubt
Ce se petrece dedesubt #
Trei lucruri care stau des sub vorbele astea.
Îl poate și încolți pe cel care povestește.
Unii au crescut auzind că simțirile mari sunt teatru, iar copilul cuminte e cel calm, orice s-ar petrece înăuntru.
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Sunt o mimoză,” sau „Simțirile mele sunt prea mult pentru oameni.”
Reacții
Ce fac oamenii des #
- Micșorezi imediat: „lasă, nu-i nimic”
- Ridici tonul, ca să ajungă ideea la ei
- Nu-i mai spui acelui om nimic care contează
- Repeți povestea în gând, ca să sune destul de calmă
- Râzi de tine înainte să apuce alții
Pachetul
Povestea în 6 cartonașe #
Șase cartonașe scurte, de la clipa aceea până la a lăsa să treacă.
Oala cu paste, țânțarul armăsar
În bucătărioara de pe etaj, la căminul din Iași, pui apa la fiert și povestești că la seminar altcineva a prezentat munca ta ca fiind a lui. Cineva din cameră dă ochii peste cap: „Iar faci dramă. Ai făcut din țânțar armăsar.” Toți râd. Te uiți la oala cu paste. Peste durere vine acum și jena, și hotărăști să nu mai spui nimic restul serii. E o clipă mică, dar rămâne cu tine.
Să nu reacționez prea tare
Dedesubt stă o regulă: „N-ar trebui să reacționez prea tare.” Sună rezonabil, ca bunul-simț, și mulți ar da din cap la ea. Dar uită-te ce face: te pune să-ți păzești fiecare reacție. În loc să simți ce simți, verifici dacă nu e prea mare și începi să spui tot mai puțin, tot mai rar, până când nu mai rămâne aproape nimic de spus.
De ce ne temem să părem grei
O ținem pentru că nu vrem să părem greu de suportat. Mulți cresc cu o variantă a regulii, și atunci avea sens. Poate ți s-a zis „dramaticul familiei” de mic. Poate ai văzut oameni luați în râs pentru simțiri mari. Oricum, dorința de a fi rezonabil nu e greșită, vine din dorința de a fi primit. Merită blândețe, nu vină.
Să taci un pic mai mult
Fiecare „iar faci dramă” te face să taci un pic mai mult. Din afară nu se vede nimic, dar tu simți. Nu le mai spui ai tăi ce simți. Râzi ca să treacă lucruri care contează. Rămâi cu o singurătate a propriilor reacții. Ce te doare rămâne nespus, iar cei apropiați știu tot mai puțin despre ce contează pentru tine.
Merită să micșorezi ce simți?
Întreabă-te cinstit: micșorarea reacțiilor te-a ajutat vreodată să primești mai multă înțelegere? Sau mai degrabă ți-a lăsat un gol? Simțirile vin la toate mărimile, iar să-ți pese de munca ta luată de altcineva e firesc. Doar tu poți răspunde, și nu există răspuns greșit. Un dat peste cap de ochi nu măsoară ce simți. Merită să ții atât de strâns de regula asta?
Simțirile tale sunt permise
A da drumul nu înseamnă să le spui tuturor tot. Înseamnă că reacțiile tale nu mai trebuie micșorate ca să fie permise. Poți simți ce simți și poți alege cine aude. Nu se întâmplă dintr-odată și nu trebuie. De aici revine puțină liniște: simțirile rămân ale tale, iar eticheta devine doar un cuvânt pe care l-a zis cineva.
If sharing feelings at home is ever met with threats, being mocked again and again, or anything that frightens you, that is something else, and worth taking seriously.
Întoarcerea
Regula veche și una nouă de încercat #
Regula vecheN-ar trebui să reacționez prea tare.
O regulă nouă de încercatSimțirile mele sunt permise. Aleg eu cine le aude.
Trei zile mici
Încearcă 3 zile #
- Ziua 1
Numește azi o simțire, la mărimea ei reală
- Ziua 2
Observă un om care ascultă fără etichete
- Ziua 3
Când vorba răsună, respiră rar o dată
Vrei să vorbești despre asta?
“Ce tocmai le spuneai, când au zis vorba aia?”
Gratuit și privat. Fără cont ca să începi. Conversația începe cu întrebarea asta.
Tot ce știe pachetul ăsta
Mai în profunzime #
Cum sună, de unde vine, cât costă și alte feluri de a o privi. Fiecare întrebare deschide o conversație.
Cum lovește
Ce s-a spus
Un cuvânt, și miezul se pierde #
În bucătărioara de pe etaj, la căminul din Iași, cât fierbea apa pentru paste, ai povestit că la seminar altcineva a prezentat munca ta drept a lui. Cineva din cameră a dat ochii peste cap: „Iar faci dramă. Ai făcut din țânțar armăsar.” Toți au râs, și discuția a trecut la examene.
Poate veni și acasă: „Gata cu teatrul.” „Ce telenovelă!” „Nu mai face tragedie din orice.” Vorba e mică, dar face ceva tăcut de mare: privirea se mută pe cum a fost spus, pe volum, pe lacrimi, pe ton. Lucrul în sine, nedreptatea sau grija reală, rămâne în urmă.
Când ai auzit-o ultima oară sau ceva apropiat?Vorbește despre asta ›
Ce încercai să le spui, și a revenit cineva după aceea la lucrul în sine?Vorbește despre asta ›
Primele secunde
De ce ți se stinge vocea la jumătate #
Unii simt cum le ia foc fața, li se strânge gâtul și vocea se stinge la jumătatea frazei. Alții încep imediat să micșoreze totul: „lasă, nu-i nimic.” Alții simt că simțirea crește, nu scade. Nimic din astea nu înseamnă să fii prea sensibil.
Să vezi că o simțire e dată la o parte de cei din jur poate lovi repede, înainte de gânduri. Pentru unii, gândul limpede vine mai târziu, noaptea pe întuneric, cu explicația calmă care n-a ieșit în cameră.
Ce a făcut corpul tău în secunda de după?Vorbește despre asta ›
Ai micșorat totul, ai apăsat mai tare sau ai tăcut?Vorbește despre asta ›
Ce ar putea spune prima reacție despre cât a contat lucrul acela?Vorbește despre asta ›
De ce lovește
Judecă volumul, nu lucrul #
„Pare greu” e despre ce s-a întâmplat. „Dramă” sare peste ce s-a întâmplat și trece la cel care povestește, ca și cum mărimea simțirii ar fi problema. Mintea aude eticheta, iar miezul începe să pară de nespus.
Îl poate și încolți pe cel care povestește. Dacă te superi mai tare, vorba pare să se potrivească. Dacă taci, nu se aude niciodată lucrul. Pentru unii, asta e partea cea mai grea: nu pare să existe nicio formă de a spune care să conteze.
Dacă vorba a sărit peste ce spuneai, ce era, de fapt?Vorbește despre asta ›
Și cât de mare era simțirea față de ce ți se întâmplase în ziua aceea?Vorbește despre asta ›
Vocea dinăuntru
Când vorba începe să verifice din interior #
Auzită destul de des, vorba se mută înăuntru. „Nu cumva fac din asta mai mult decât e?” „Gata cu drama.” „Nu-i mare lucru, serios.” Poate porni înainte de un mesaj trimis, înainte de o grijă pusă pe masă, sau în mijlocul unei povești despre o zi proastă.
Cel care a zis-o poate a uitat, dar verificarea merge în continuare și acum sună ca vocea ta. De-asta e greu de prins: nu mai pare cuvântul lor, ci simplu bun-simț despre cum să păstrezi lucrurile la proporții.
A cui voce folosește când îți spune să mai dai din volum?Vorbește despre asta ›
E a ta sau una prinsă într-o anumită casă ori clasă, demult?Vorbește despre asta ›
De unde vine
De unde poate veni
Pentru unii, a început devreme #
„Nu mai plânge degeaba.” „Cu tine e mereu circ.” „Alți copii nu fac scene.” Unii au crescut auzind că simțirile mari sunt teatru, iar copilul cuminte e cel calm, orice s-ar petrece înăuntru.
În unele case, simțirile erau ținute încet și jos, iar motivele diferă de la casă la casă. Rămâne ce trage un copil în liniște: că dacă arăți prea mult, ți se întoarce spatele, și că o simțire trebuie să fie mică ca să fie auzită.
Când ai învățat prima oară să micșorezi o simțire înainte să o spui, și cine era de față?Vorbește despre asta ›
Ce simțiri se micșorează primele azi?Vorbește despre asta ›
Credința de dedesubt
O regulă tăcută care se poate forma dedesubt #
Dedesubt se poate așeza o convingere: „Sunt o mimoză,” sau „Simțirile mele sunt prea mult pentru oameni.” Unii o poartă într-o formă mai blândă: „Ca să mă audă cineva, trebuie să zic încet și calm, ori deloc.”
O convingere ca asta rareori pare convingere. Pare doar că știi cum reacționează lumea, și tocmai de-aia merită scoasă din când în când la lumină și privită.
Unii o leagă de copilărie, alții nu. Oricum ar fi, poate fi privită: dacă simțirile mari aduc ochi dați peste cap, ține-le mici.
Unde se mai potrivește, și unde nu?Vorbește despre asta ›
Cât costă
Cât costă
Ce poate costa să le ții mici #
Poate însemna probleme reale ridicate abia după ce au crescut, nedreptăți de la școală sau serviciu niciodată pomenite, zile proaste ținute pentru tine. Unii nu le mai spun celor apropiați ce se petrece, cu mult înainte de a hotărî să nu mai spună.
Mai există și un preț mai mărunt. Când fiecare simțire trebuie verificată la mărime înainte de a fi zisă, discuțiile devin atente și șterse, iar unii repetă în gând chiar și o veste mică înainte să o spună unui prieten.
Nu din slăbiciune. A micșora o simțire toată ziua cere efort.
Ce te-a costat în ultimul an: o grijă ținută prea mult tăcută, o discuție care n-a avut loc, o săptămână proastă pe care n-a știut-o nimeni?Vorbește despre asta ›
Dacă rămâne cum e
Încă cinci ani de spus totul mai încet #
Imaginează-ți o marți obișnuită, într-o zi în care „simțirile mele sunt prea mult” se aude tare. E doar o imagine de privit, nimic de reparat.
Poate un mesaj din grupul de la facultate rescris să sune mai calm, o grijă de la serviciu notată și pusă deoparte, o masă unde ziua e rezumată la „a fost ok”. Poate o frază începută și schimbată din mers, sau un telefon ținut ușor.
Nimic de aici nu cere încă un răspuns, iar imaginea poate fi lăsată jos oricând.
Ce e în ea: treburi, discuții, lucruri nespuse sau neîncercate?Vorbește despre asta ›
Ce observi, dacă observi ceva, când te uiți la ea?Vorbește despre asta ›
Alt fel de a o privi
Alt fel de a o privi
Prea mult, măsurat de cine? #
Oamenii simt la mărimi diferite. Unii plâng la filme, alții nu; unii vorbesc cu mâinile, alții abia se mișcă. Cât de mare pare o simțire din afară spune foarte puțin despre dacă ce a pricinuit-o era real.
Întreabă: dramă în comparație cu ce?Vorbește despre asta ›
Ce s-a întâmplat exact și cum ar fi arătat o reacție potrivită la asta?Vorbește despre asta ›
S-a privit vreodată lucrul în sine, sau doar mărimea simțirii față de el?Vorbește despre asta ›
Încă o cale: dacă un prieten apropiat ți-ar spune aceeași poveste, pe același ton, ai auzi o scenă sau pe cineva care îți spune ceva ce contează pentru el?Vorbește despre asta ›
Ce ai vrea să-l întrebi?Vorbește despre asta ›
S-o observi mai devreme
Ce observă oamenii când se uită mai atent #
Când reiau încet clipa, unii observă că vorba era despre cum a sunat, iar lucrul în sine n-a primit nicio privire: nedreptatea, grija, durerea.
Alții observă oamenii care nu folosesc vorba aceea: un prieten care întreabă „și mai departe?”, un văr care zice „sună groaznic”, un coleg care își aduce aminte să întrebe. Unora le e ușor să-i uite când un dat peste cap de ochi se aude mai tare.
Care a fost lucrul, pentru tine?Vorbește despre asta ›
Cine din viața ta te ia în serios când îi spui ceva, și cum e când o face?Vorbește despre asta ›
Când s-a întâmplat ultima oară?Vorbește despre asta ›
Împăcarea cu ea
Nu trebuie să dovedești că a fost destul de mare #
A face pace nu înseamnă să recunoști că a fost dramă sau să te prefaci că vorba n-a înțepat. Înseamnă ca vorba să aibă mai puțin de spus asupra a ce le zici oamenilor, cum le zici și cât din seară se duce pe îndoială.
Unora le e mai ușor când încetează să mai încerce să dovedească mărimea potrivită a simțirii. Să-ți susții cauza în gând obosește și ține reacția unui singur om în centrul a ceea ce ți s-a întâmplat.
Cum ar fi să lași vorba la ei și să ții ce spuneai ca pe ceva care încă valorează pentru tine, fie că se mai spune vreodată, fie că nu?Vorbește despre asta ›
O propoziție mai adevărată
O propoziție mai adevărată, la îndemână #
Dacă „sunt prea mult” se învârte de ani, nu e nevoie să te lupți frontal cu ea. Unii țin pregătită o propoziție mai adevărată: „Ce s-a întâmplat a fost real, și simțirea mea față de asta e permisă.”
Nu trebuie să sune adevărat încă. Trebuie doar să fie mai exactă decât cea veche, iar unii observă că, spusă încet și des, ocupă puțin din locul pe care îl avea cuvântul vechi.
Cum ar suna, în cuvintele tale, o propoziție mai adevărată, una cinstită despre simțire, fără s-o facă mai mare sau mai mică decât e?Vorbește despre asta ›
Ce să lași în pace
Unele lucruri pot fi pur și simplu lăsate jos #
Nu orice „dramă” cere un răspuns pe măsură, o povestire calmă din nou sau un plan să pari mai relaxat data viitoare. Unele pot fi observate, simțite o clipă și lăsate jos, ca o geantă grea pusă pe podea la sfârșitul zilei.
Asta nu e renunțare. E alegerea locului unde se duce energia ta, iar unii spun că rămâne mai mult loc pentru oamenii care ascultă bine și pentru ce vor ei cu adevărat să spună.
Să lași vorba jos pe seara asta nu înseamnă că a fost în regulă sau că s-a rezolvat. Înseamnă doar că nu trebuie să te urmeze în tot restul zilei.
Dacă s-ar slăbi
Și dacă regula s-ar mai domoli puțin #
Imaginează-ți, doar ca imagine, regula dată un pic mai încet. Vorba, când îți vine în minte, e doar părerea unui om despre cum a fost spus, nu o sentință asupra simțirii.
Lucrurile mici pot fi de ajuns: o grijă notată cât e încă mică, o zi proastă povestită unui prieten fără să te scuzi mai întâi, sau o simțire observată la mărimea ei reală.
Nimic de aici nu trebuie spus cuiva. Ce apare e al tău și merită observat. Dacă vrei să te uiți la el cum trebuie, o discuție e la o atingere distanță.
Care e primul lucru care se simte altfel?Vorbește despre asta ›
Care ar fi primul tău lucru mic?Vorbește despre asta ›
Lucruri mici de încercat
Ceva de încercat
Câteva lucruri mici pe care le încearcă oamenii #
- Spune-i în gând pe nume: „iar vine cuvântul cu dramă”
- Întreabă-te încet: ce s-a întâmplat de fapt, înainte să vină vorba?
- Observă ce e mai tare în clipa aia: cuvintele sau tonul
- Observă în sinea ta despre ce era simțirea, în unul-două cuvinte
- Observă azi un lucru mic pe care l-ai vrut, oricât de mic
Mici, private și toate opționale. Încearcă ce ți se pare ușor.
Alege o întrebare
Vorbește despre asta #
Atinge una. Se deschide o conversație cu Dr. Thoughts chiar pe întrebarea aceea: gratuit, privat, fără cont ca să începi.